Cu banii aprobaţi, pe hârtie, în urma rectificării bugetare aprobate la şedinţa Consiliului Local în 25 septembrie, hocheiştii de la CSM Dunărea se află într-o situaţie fără precedent în sportul gălăţean. Întârzierile salariale de trei luni au adus după sine şi lipsa asigurărilor medicale, care în situaţia hocheiştilor este extrem de necesară.
Întrebat despre această situaţie, preşedintele clubului CSM Dunărea, Mihai Brandabur, ne-a precizat că deşi sumele solicitate au fost alocate, virarea acestora se face treptat, lunar, în urma unor solicitări din partea clubului. "Primăria ne-a dat banii cu întârziere şi cu ce era să le plătim? Asigurărilelor medicale sunt în jur de 35.000 de lei. Dacă nu am avut bani pentru salarii, de unde pentru asigurări? Zilele acestea s-au deblocat fondurile, urmează ca săptămâna aceasta să le dăm banii pentru luna august, iar săptămâna viitoare pentru luna septembrie. Şi o să facem şi asigurările medicale", a declarat Brandabur.
Clubul este finanţat atât de Primărie, cât şi de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS). "Am primit rectificarea şi din partea MTS, 245.000 de lei, dar aceşti bani se vor duce spre partea de utilităţi şi, respectiv, pentru celelalte secţii ale clubului. Pentru hochei, trebuie să ne descurcăm cu ceea ce am primit de la Primărie", a mai spus preşedintele clubului.
Hocheiştii de la CSM Dunărea au revenit la antrenamente, joi după-amiază, în vederea disputării meciurilor cu Sportul Studenţesc, de sâmbătă (ora 18,30) şi duminică (ora 11,00). Totodată, sportivii au anunţat că, în cazul în care întârzierile salariale vor continua şi săptămâna viitoare, nu se vor prezenta la "dubla" cu Ciucul.