United ameninţă cu neprezentarea la Timişoara
Foto: Sonia Baciu

United ameninţă cu neprezentarea la Timişoara
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Continuă situaţia neplăcută începută în urma amânării meciului, programat acum trei săptămâni, de la Timişoara, între Informatica şi United. Deşi clubul gălăţean a făcut memoriu imediat după incidentul invocat de către timişoreni (toxinfecţie alimentară), pe siteul federaţiei apare deja o reprogramare a partidei, pentru joi, 23 noiembrie, în condiţiile în care abia miercuri urma să se dea un verdict asupra memoriului.

Toader Ştefu, preşedintele United, s-a arătat mirat şi indignat în acelaşi timp de decizia de reprogramare a celor de la FRF.  "M-a surprins că Departamentul de Competiţii insistă să ne prezentăm încă o dată la meci, deşi noi avem argumente clare că am fost la meci. Nu ştiu ce interese au avut ei să nu joace atunci. Comisia de Disciplină, neavând dosarul complet, a încercat să trimită dosarul înapoi la Departamentul de Competeţii, care a reprogramat jocul. Miercuri ne vom prezenta din nou la Comisie, unde vom cere să fie reprogramat abia după ce se dă o rezoluţie finală. Normal că nu ne convine să ne ducem a doua oară la Timişoara, ne gândim chiar să nu ne prezentăm, iar dacă vom merge, o vom face cu echipa de tineret", a declarat Ştefu.

Cosmin Gherman, antrenorul echipei gălăţene, a fost vehement la aflarea acestei decizii. "Despre meciul cu Timişoara ştiu că mi-am pregătit băieţii, ne-am dus 700 de km, am vrut să jucăm. Cei de la Informatica au minţit, au spus că au ceva probleme medicale. Din contră, i-am întâlnit în stare de ebrietate, într-un bar, pe unii dintre jucători. Noi ne-am dus să jucăm, ei nu au vrut asta. Indiferent ce hotărâre o să ia Comisia, sunt ferm convins că avem perfectă dreptate", a spus Gherman.

Încă un meci amânat

Mai mult de atât, duminică, 26 noiembrie, conform programului competiţional al FRF, la Deva, United urma să-şi dispute meciul din cadrul etapei a treia a returului Ligii I de futsal. Deoarece Autobergamo Deva va juca, chiar în aceeaşi zi, în Cupa UEFA, partida cu gălăţenii a fost şi ea reprogramată, după încheierea calendarului competiţional din acest an, în perioada 12-14 decembrie.

Conform lui Ştefu, există o clauză regulamentară care le permite celor din Deva, în condiţiile în care participă la competiţii europene, să reprogrameze un meci, dar cu acordul clubului advers. "Noi, astăzi (n.r. - luni), le-am răspuns că nu suntem de acord să jucăm nici pe 12, 13 sau 14 decembrie, pentru că avem o deplasare grea la Iaşi şi nu putem să ne reorganizăm pentru o altă deplasare. Le-am spus că nu suntem de acord, am găsit o fereastră, o etapă intermediară, în 29-30 noiembrie, care le permite şi lor, şi nouă. Ei au ultimul meci în UEFA pe 26 noiembrie şi au dreptul la trei zile din momentul în care s-a finalizat meciul să îşi reprogrameze meciul, lucru pe care nu l-au făcut. Ei vor la o altă dată, vor să joace la Călăraşi înainte de jocul cu noi. Am cerut, insistăm să jucăm pe 29, eventual chiar şi pe 30, le mai dăm o zi. Ne-am făcut datoria şi am anunţat cu şapte zile înainte, aşa cum prevede regulamentul. Normal că data de 13 era convenabilă pentru ei şi chiar se aşteptau să le acceptăm, însă nu vom face asta", a precizat Ştefu.

Ca şi la toate celelalte meciuri disputate de la începutul sezonului, Gherman vrea să meargă la victorie, în deplasări. "Pentru viitor, la fel ca întotdeauna, vrem să câştigăm. Dar sper să mai vrea echipele să joace cu noi, că în ultima perioadă ne tot trezim cu amânări şi... constipaţii. Trec 48 de ore de când se întorc în ţară, i-am înţeles o zi, două, dar nu putem să jucăm pe 12-13 decembrie, când vor ei. Atunci avem deja luate biletele pentru brazilienii noştri, iar eu nu vreau să joc la Deva fără ei. Să se respecte programul competiţional, iar cei de la FRF să facă în aşa fel încât să nu se mai reprogrameze aşa cum vor ei", a declarat Gherman.

United avea programate ultimele etape din acest an, astfel: cu Imperial Wet Miercurea Ciuc (3 decembrie), respectiv, la Iaşi (10 decembrie).

În clasament, United se află pe locul al treilea, cu 23 de puncte, dar cu un joc mai mult decât Timişoara, care urma să joace ieri seară cu Muncitorul Reşiţa.

Citit 1751 ori Ultima modificare Marți, 21 Noiembrie 2017 11:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.