Se duce! se tot duce!... (se mai întoarce, oare?)... văd urme de adio şi urme de plecare... înjur/blestem să plece, şi strig, nu mă ascund: să plece tocmai unde nici margini nu mai sunt!... Mă uit: dă colţul, fuge, se pierde-n depărtare!... (să piară!... zic)... să piară această poamă, care m-a lepădat în clipă, m-a păcălit să cred că-s om... da-s nu ştiu cine, oricine... şi proclet! Un terchea-berchea-s... unu egal cu cei, cu cele cutare şi cutare... închis şi go ...

Am cunoscut-o pe marginea cărării spre gară. Era într-o dimineaţă, la ora când înrourarea încă mai păstrează acordurile ostenite ale privighetoarei, când aceste rotunduri de apă sfinţită cu bătaia lunii îmi arată-n oglindele lor cum ţăranii pământului se duc să îngrijească pământul ţăranilor, cum "fiecare început ascunde o continuare"... [bine zisa şi bine scrisa poetului Ioanid Romanescu, ieşeanul care a pecetluit impecabil (şi violent) cursul vieţii şi al mo ...

Acesta-i un timp când ceasul morţii merge în pustiu./ Şi se sufocă. Şi se dilată./ Şi n-are cine să i-l asculte şi să i-l întoarcă./ Şi moartea se usucă şi se micşorează./ Şi strigă la cer./ Şi cere îndurare./ Şi mi-i milă de ea cum se teme/ că nu mai este,/ că nu va mai fi niciodată.../ Şi cum zice adio şi rămas bun tuturor,/ cum se resemnează în oglindă/ şi cum aşteaptă să fie îngropată! Aceasta-i o vreme când mă sui (fără nici un fel frică)/ după ...

Tace. Nu mă priveşte. Ce-o să facă (biata, im/posibila femeie) cu-n naiv, cu-n mototol ca mine? Doar n-o să se apuce să-mi facă nu ştiu ce curte şi nu ştiu ce declaraţii prin parc! Doar n-o să se apuce să mă hărţuiască din punct de vedere! O fi aşteptând să încerc/încep eu? Nu cred! Mai degrabă cred că am de-a face cu Altceva, nu cu năzdrăvăniile care-mi huruie prin cap! Mai repede-mi vine să cred că sunt martorul unei bizarerii care va fi să-mi marcheze fizicul şi ...

Am vrut să spun ceva... dar am uitat că n-am nici subiect, nici predicat, nici virgulă, nici punct şi nici cătare la vrun anume ori la vrun oricare! Am vrut să spun că nu-mi aduc aminte (când am dormit, atunci, printre morminte) cum am visat frumos, cum am visat că am şi subiect şi predicat... să mă slujească şi să-mi tot ajungă în viaţa mea, oricât ar fi de lungă! Am vrut să spun... dar nu am spus nimic din câte-aveam, fiindc-un fel de frig (dinspre-amăgire) îmi dădea ...

Emil mă duce acasă cu automobilul. Că am corcoduşe. Am şi doi barili de vin la mansardă. Şi am şi chef să-i spun: "Bătrâne, dac-o zăreşti pe femeia Corcoduşa Scarlat, zi-i că (mâine) mă fac freş şi trec pe la numărul 65. Să fie gata pieptul de puiculeană prăjită, borşul cu gheare de găinuşă pestriţă şi lichiorul de ridichi negre. Dacă vrei, te iau şi pe tine. Am să vă re/citesc "Vesel pe fond nervos", scrisă de domnişoara Iolanda Cremene, şi "Toba de tiniche ...

Dacă-s pe-aici, de ce mă văd pe-acolo, cu gândul că (în fapt) mă văd pe-aice, cu gândul că (în fapt şi-nchipuire) trecutu-ncepe (iarăşi) să mă strige în capătul din zero-al întâmplării, al în/fiirii şi-al deşertăciunii, al foamei şi al setei de neanturi?... De ce să-i cred pe alţii contra unii când unii contra alţii (şi-mpreună) împuşcă-n sus şi-azvârle barda-n lună?   Mă cred pe mine?!...tristă păcăleală! şi morgă! şi funestă des/fătare!... nu-s ...

Emil Ioiţescu, prietenul şi adeptul meu cel mai sincer şi simpatic de pe strada Libertăţii, mă întreabă dacă am vreo legătură "ascunsă" cu femeia din parc, despre care mă ocup actualmente şi care mi-a strecurat în oase cea mai stranie nedumerire de la facerea zimbrului, încoace. Îi spun că o cunosc destul de bine pe cea din fotografie, iar nu pe cea de pe bancă. Îi spun şi cum am "recepţionat" nişte rafale de palme, odinioară, din partea fotografiatei. Îi spun şi că nu ...

Sunt în lacrimi...[lacrimi de fântână care plânge (noaptea) să se umple pentru setea sufletelor arse]...!... Şi ce pietre!...numai pietre scumpe   ţin fântâna-n viaţă şi-n picioare, pietre printre care cuiburi multe scot (din vrăbii) semnul înmulţirii... şi-au şi timp (cât lumea lor) s-asculte   ceastă pururi lăcrămare-n sine, cest adânc dor/sens al însetării din înaltul sufletelor arse, scumpe-n veac de veacuri şi-acătării!   Sunt şi-aici şi-acolo...anonimul st ...

Sigur că da, exact aşa l-aud pe Emil Ioiţescu: "Vine în parcul Libertăţii, în fiecare zi, se aşează pe banca de lângă Mazeppa, priveşte nişte poze, dă-n plâns, frământă văzduhul cu ochii parcă stinşi/aduşi în fundul cuibarelor neclare şi se dă în/depărtării, aşa, ca şi cum totul e-n regulă, torul stă sub semnul unui normal firesc!"...Şi continuă în ogradă, sun alun, la masa cu două pahare şi cu vin din care se înfruptă numai doi voievozi: Voievodul Libert� ...