Selecționata țării noastre de handbal feminin și-a încheiat misiunea la Campionatul European. Cu o echipă în reconstrucție, "tricolorele" au avut o evoluție onorabilă, reuşind calificarea în primele 12 formații ale continentului. În acest weekend se reiau și meciurile competițiilor interne. În eșalonul al doilea feminin, CSM Galați va susține primul joc după pauză în deplasare, la Unirea Slobozia. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 12,00. Săptămâna viitoare, pe 18 ...
Timp de două săptămâni, la Slănic Moldova s-a vorbit numai de badminton. Frumoasa stațiune moldavă a găzduit un cantonament special, unul extrem de activ. Motivul? Aici s-a pregătit cât s-a putut de eficient lotul național de badminton Under 15. Pregătire, omogenizare, alergări în aer liber - acestea au fost principalele atribute ale cantonamentului. Nici nu putea fi altfel, întrucât nu peste multă vreme, respectivii sportivi (de până la 15 ani) își vor măsura forțele în ...
Pregătiri pentru Campionatul European de badminton
Miercuri, 31 Iulie 2024 17:01 | Publicat în SPORT
Campionatul Național de badminton pentru sportivi Under 15 programează primul turneu din noul sezon competițional. Acesta va avea loc în perioada 30 august - 1 septembrie, iar întrecerile vor fi găzduite de orașul nostru. Concursul constituie și ultimul criteriu de verificare în vederea participării lotului național Under 15 la Campionatul European, ce va avea loc în Polonia (11-14 septembrie). Din acest lot vor face parte și trei sportivi gălățeni de la Clubul Siderurgistul, iar ...
HANDBAL. Selecționata feminină de handbal a României va juca cu Croația în preliminariile Campionatului European care va avea loc la finalul anului. Primul meci se va desfășura la Bistrița, pe 28 februarie, iar returul va avea loc pe 3 martie. Selecționerul Florentin Pera a comunicat lotul reprezentativ, printre cele desemnate aflându-se și gălățeanca Alexandra Dindiligan, acum la CSM București. RUGBY. Naționala de rugby a României a pierdut ultimul meci din Grupa B, fiind înv ...
Selecționata masculină de volei a României nu mai e la mâna rezultatelor, obținând calificarea în optimile Campionatului European, după o victorie senzațională în meciul cu campioana olimpică en-titre, Franța. Luni, în sala "Shlomo Group Arena", din Tel-Aviv, băieții lui Sergiu Stancu au demontat orice calcul al hârtiei, impunându-se în fața unei forțe a voleiului mondial, în patru seturi: 25-23, 16-25, 25-18, 25-21.
În acest fel, după ce și-a încheiat jocurile din Gru ...
Volei. Selecționata ”tricoloră”, debut la Campionatul European
Miercuri, 30 August 2023 07:00 | Publicat în SPORT
La începutul acestei săptămâni au debutat meciurile actualei ediții a Campionatului European de volei masculin, la care participă 24 de echipe. Sunt patru grupe a câte șase formații, iar selecționata țării noastre face parte din Grupa D. Meciurile ”tricolorilor” au loc în Israel, în timp ce grupele celelalte își dispută partidele în Italia, Bulgaria și Macedonia de Nord. Selecționata României va susține cele cinci meciuri din grupă astfel: cu Portugalia (miercuri, 30 a ...
Buboiu și Brăilescu, prezență activă la Campionatul European
Joi, 17 August 2023 09:52 | Publicat în SPORT
Cosmin Buboiu și David Brăilescu sunt cei doi jucători gălăţeni Under 16 care s-au clasat pe locul al patrulea la Campionatul European de baschet, cu echipa națională a României. Cei doi nu doar au fost selecționați în lot, dar au avut și roluri active în echipă, fiind piese importante în reprezentativa ”tricoloră”. Turneul s-a desfășura la Pitești, iar în grupa de calificare România a reușit să încheie pe primul loc, după patru victorii din tot atâtea partide: 72- ...
Cu doi gălățeni printre cei mai importanți jucători ai echipei (David Brăilescu și Cosmin Buboiu), România Under 16 a reușit să strângă trei victorii din tot atâtea partide, asigurându-și calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European. În meciurile disputate în noua sală de sport din Pitești, micii ”tricolori” au câștigat astfel: 72-50 cu Austria, 90-88 cu Islanda și 66-62 cu Georgia. România U16 mai are de jucat un meci în faza grupelor, marți, de ...
Peste 50 de țări participă în această perioadă la întrecerile Campionatului European găzduit de Vilnius, capitala Lituaniei. În prezent, au loc întrecerile pe echipe, iar între 8-12 august – cele individuale. Țara noastră este pentru prima dată cap de serie, astfel că sportivii (Under 17) vor lupta cu șanse. La feminin, gălățeanca Irina Gherasim (antrenată de Dorel Badiu), împreună cu timișoreanca Cristina Sârbu vor concura la dublu. Cele două sportive sunt recunoscute ...