Volei: Victorie de senzație împotriva Franței!

Volei: Victorie de senzație împotriva Franței!
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Selecționata masculină de volei a României nu mai e la mâna rezultatelor, obținând calificarea în optimile Campionatului European, după o victorie senzațională în meciul cu campioana olimpică en-titre, Franța. Luni, în sala "Shlomo Group Arena", din Tel-Aviv, băieții lui Sergiu Stancu au demontat orice calcul al hârtiei, impunându-se în fața unei forțe a voleiului mondial, în patru seturi: 25-23, 16-25, 25-18, 25-21.

În acest fel, după ce și-a încheiat jocurile din Grupa D, selecționata noastră ocupă momentan locul 2 și, indiferent de rezultatele ultimelor meciuri, nu mai poate rata prezența în faza optimilor de finală, programate începând de vineri, la Varna. Vom reveni cu detalii.

Citit 891 ori Ultima modificare Luni, 04 Septembrie 2023 20:48

1 comentariu

  • postat de Vecin de bloc cu antrenorul principal
    Marți, 05 Septembrie 2023 07:23
    89.136.185.***
    Interesant cum au evoluat voleibaliștii noștri. De la înfrângere categorica la victorie categorica cu una dintre cele mai mari puteri din voleiul european și mondial. Felicitări Sergiu Stancu; felicitări întregii echipe și LA MAI MULTE VICTORII!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.