Oțelul se află în continuare într-o postură ce-i permite să spere la clasarea în play-off la finele sezonului regulat, dar vine după o etapă în care a pierdut două puncte în raport cu două adversare periculoase: Farul și Rapid. Etapa a zecea din Superliga a fost sub semnul echilibrului, cu șase partide din cele opt încheiate la egalitate. Câștig de cauză au avut învingătoarele Farul și Rapid, care s-au apropiat de pozițiile de play-off. De altfel, cele două grupări sunt ...
Federația Română de Fotbal a programat pentru miercuri tragerea la sorți a fazei grupelor din cadrul ”Cupei României”, ediția 2024-2025. Oțelul se bucură de statutul de echipă calificată direct în faza grupelor, dar și de cap de serie pentru această etapă competițională. Prima urnă valorică este compusă din primele opt echipe clasate la finalul sezonului anterior din Superliga. Acestea sunt: FCSB, CFR Cluj, CSU Craiova, Farul, Sepsi, Rapid, UTA și Oțelul. În celelalte ...
După ce a stat jumătate de an departe de gazon, pentru o accidentare la inghinal, fotbalistul gălățean Alin Nica a revenit pentru noua sa echipă, Metalul Buzău, la meciul din liga a doua, din deplasare cu Concordia Chiajna. Nica a intrat în ultimele cinci minute de joc, iar la puțin timp după intrarea în teren s-a ciocnit cu un apărător advers, iar fotbalistul gălățean și-a pierdut conștiința ca urmare a loviturii încasate din lateral. Din fericire, Alin este în afara orică ...
Repercusiunile suferite de Oțelul, după meciul cu Dinamo
Duminică, 22 Septembrie 2024 16:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană a ieșit șifonată după remiza cu Dinamo, din etapa a zecea, la capătul unui meci în care a rămas cu multe regrete. Să o prinzi pe o echipă ca Dinamo, contracandidată la play-off, cu atâtea absențe importante și să nu profiți cu un succes, este primul regret care le trece prin minte fanilor oțelari. Fără Gnahore, Politic, Boateng, Homawoo și Abdallah, cinci dintre jucătorii de bază ai bucureștenilor, Dinamo părea în postura perfectă de victimă, mai ...
Dorinel Munteanu, în centrul atenției după meciul cu Dinamo
Sâmbătă, 21 Septembrie 2024 20:54 | Publicat în SPORT
Partida Oțelul - Dinamo 1-1, de vineri seară, a atras atenția în presa centrală mai mult prin momentul în care Dorinel Munteanu l-a tras de tricou înspre el pe David Maftei, reproșându-i că nu se uită la el când îi acordă indicațiile de pe margine.
Cu toate acestea, jucătorul Oțelului n-a părut afectat după meci de acel incident, ba chiar a fost desemnat cel mai bun de pe teren
"Nu cred că am fost omul meciului. Am fost mai buni, ne-am creat ocazii. A fost un punct muncit. ...
Programul de transport public modificat din nou, pentru suporterii Oţelul
Vineri, 20 Septembrie 2024 09:31 | Publicat în EVENIMENT
„Primăria municipiului Galați susține echipa Oțelul și vine în sprijinul suporterilor săi”, anunţă administraţia locală printr-un comunicat de presă. Vineri, 20 septembrie 2024, programul de transport în comun va fi modificat pentru a deservi publicul spectator al meciului de fotbal Oțelul Galați – Dinamo București, de pe stadionul Oțelul.
Iată care trasee vor fi suplimentate:1. Traseul 39 (Micro 19 - Bariera Traian ) - se suplimentează cu 4 semicurse, cu plecări din s ...
Oțelul - Dinamo, derbi de podium la Galați. Cea mai bună apărare vs. al doilea atac din Superligă
Joi, 19 Septembrie 2024 17:00 | Publicat în SPORT
Stadionul "Oțelul" va fi, vineri seara, gazda unuia dintre cele mai așteptate meciuri ale sezonului pentru fanii roș-alb-albaștrilor, duelul cu Dinamo
Partida Oțelul - Dinamo se joacă precum în vremurile bune ale celor două formații, ambele fiind pe podium, înaintea etapei. Gruparea gălățeană este pe locul secund, cu 16 puncte, iar dinamoviștii vin de pe poziția a treia, cu un singur punct în minus. De asemenea, se anunță un duel interesant și prin prisma stilului de joc al ...
Probleme de lot pentru Oțelul, înaintea meciului cu Dinamo
Miercuri, 18 Septembrie 2024 18:00 | Publicat în SPORT
Remiza de la Buzău i-a adus echipei gălăţene o problemă și din perspectiva abordării următoarei partide de campionat
Oțelul are serios de pătimit de pe urma jocului nereușit de la Buzău, când a făcut doar 0-0 cu ultima clasată. În afară de punctele pierdute, pe care fanii le vor tot socoti până în finalul sezonului la capitolul "ce-ar fi fost dacă…", antrenorul Dorinel Munteanu a rămas și fără unul dintre titularii importanți. Este vorba despre fundașul central Niko ...
Oțelul a ratat desprinderea în fruntea clasamentului
Miercuri, 18 Septembrie 2024 07:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană are de suferit după un doar 0-0 pe terenul ultimei clasate, Gloria Buzău, la capătul unei runde după care se putea distanța în frunte, alături de "U" Cluj
Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu realitatea de pe teren pentru Oțelul, iar meciul de la Buzău, din etapa a IX-a, poate fi interpretat ca o șansă ratată de desprindere în fruntea clasamentului. Mai ales prin prisma unui program extrem de dificil în următoarele cinci partide. De pe urma acestei runde ...
Se reia Superliga, cu noi transferuri la adversarele Oțelului
Joi, 12 Septembrie 2024 21:00 | Publicat în SPORT
Runda a IX-a din prima ligă fotbalistică a României debutează vineri, iar gruparea gălățeană va juca sâmbătă, la Buzău, cu ultima clasată.
Așteptarea fanilor pătimași pentru fotbalul intern a luat sfârșit. Vineri începe etapa a IX-a din Superligă, cu două partide: Sepsi - FC Botoșani (ora 18:00) și Dinamo - Unirea Slobozia (ora 21:30). Etapa va continua cu următoarele meciuri: Gloria Buzău - OȚELUL (sâmbătă, ora 18:45), Petrolul - Farul (sâmbătă, ora 21:30), Poli ...