Protestatarii "#Rezist", pe jos până la Bucureşti
Foto: ziarul21.ro

Protestatarii "#Rezist", pe jos până la Bucureşti
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Mai mulţi protestatari "#Rezist" din Cluj, care au decis să participe la manifestaţia de amploare din data de 20 ianuarie, de la Bucureşti, au pornit spre Capitală pe jos. Tinerii au parcurs deja peste 100 de kilometri, potrivit Pro TV, iar pe traseu, în mai multe localităţi, au fost întâmpinaţi cu ceai cald şi mâncare de către o serie de persoane. Participanţii s-au declarat impresionaţi de cum au fost întâmpinaţi pe traseu, spunând că au fost serviţi cu ceai, cafea şi sandviciuri, inclusiv de către reprezentanţii unor primării. Grupul parcurge peste 40 de kilometri pe zi, iar participanţii speră că în 20 ianuarie vor putea fi în Capitală pentru protestul de amploare programat în Piaţa Universităţii. Acţiunea este intitulată „Toate drumurile duc la Bucureşti. Revoluţia generaţiei noastre” şi sunt chemaţi manifestanţi din toată ţara.

Citit 1383 ori Ultima modificare Duminică, 14 Ianuarie 2018 18:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.