Președintele Comisiei Europene, la București: ”Investiţiile nu au sens, în absenţa statului de drept”

Președintele Comisiei Europene, la București: ”Investiţiile nu au sens, în absenţa statului de drept”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene (CE), a declarat, ieri, în deschiderea sesiunii plenare din cadrul summitului Iniţiativei celor 3 Mări de la Bucureşti, că proiectele gândite în cadrul summitului vor fi sprijinite, că este avută în vedere dezvoltarea infrastructurii de transport, "mai ales în zona voastră", şi a subliniat faptul că respectarea statului de drept este esenţială, relatează Digi 24.

"Iniţiativa celor 3 Mări este pe linia Uniunii Europene", a spus Juncker, în deschidere. El a salutat prezenţa lui Rick Perry, secretarul de stat american pentru Energie, care "adaugă ce trebuie la eforturile noastre de dezvoltare". Şeful CE a vorbit în limbile engleză, germană şi franceză, subliniind că sunt limbi la fel de importante în Uniunea Europeană. "Trebuie să punem accent pe virtuţile cooperării, în sensul de a vorbi o limbă comună între Est şi Vest". "Vă sprijinim şi vă încurajăm să realizaţi noi linii de cooperare între Est şi Vest, cei doi plămâni ai Europei, între Nord şi Sud", a mai spus Juncker. "Sprijinim toate iniţiativele şi ideile exprimate aici". El a vorbit despre infrastructură şi a dat drept exemplu proiectul dintre Polonia şi Lituania: "El poate fi folosit ca model de legătură între ţări europene".

La nivel de investiţii, Juncker a precizat că între Marea Adriatică şi Marea Neagră vor fi investiţi 150 de miliarde de euro - "Corina Creţu răspunde de acest lucru" - dintre care 2,5 miliarde de euro sunt acordaţi pentru dezvoltarea infrastructurii, "mai ales în zona voastră", dar şi în ceea ce priveşte alimentarea cu energie şi transportul gazelor naturale. În încheiere, el a punctat că "respectarea statului de drept este esenţială. Investiţiile nu au sens dacă lipseşte respectul faţă de statul de drept". "Când se vorbeşte despre statul de drept, există mereu strănuturi în sală", a mai spus Juncker.

La sesiunea plenară găzduită de Klaus Iohannis au participat, printre alţii, preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi Rick Perry, secretarul Energiei al SUA.

Cel de-al treilea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, a început luni la Bucureşti, cu prima ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, la care au participat reprezentanţi ai mai multor companii şi oficiali guvernamentali din statele partenere în cadrul Iniţiativei, din celelalte state membre UE, din Statele Unite ale Americii, din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale, precum şi reprezentanţi ai think-tank-urilor şi mediului academic.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, luni seară, în deschiderea forumului, despre importanţa sprijinului oferit de instituţiile europene economiilor celor mai noi state membre UE, dar şi despre menţinerea unei relaţii transatlantice "robuste".

Citit 760 ori Ultima modificare Marți, 18 Septembrie 2018 20:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.