Modificările codurilor penale au trecut de Parlament

Modificările codurilor penale au trecut de Parlament
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Modificările Codului penal şi Codului de procedură penală au fost adoptate, miercuri, 24 aprilie 2019, Camera Deputaţilor, care este cameră decizională, următoarele etape fiind controlul de constituţionalitate şi promulgarea. PNL a anunţat deja, încă de marţi, că va sesiza Curtea Constituțională a României (CCR).

Proiectul de modificare a Codului de procedură penală a fost adoptat cu 181 de voturi "pentru” şi 83 "împotrivă”, iar cel demodificare a Codui penal a fost adoptat cu 180 de voturi "pentru" şi 81 "împotrivă". Printre cei care au votat pentru modificări a fost și deputatul PMP de Vaslui Corneliu Bichineț, asta fiind împotriva voinței grupului său parlamentar. De asemenea, doi noi membrii Pro România au votat pentru schimbările legilor Justiției.

Ambele proiecte au fost dezbătute în procedură de urgenţă, dat fiind că ordonanţele de urgenţă care ar fi trebuit să pună în acord codurile cu deciziile Curţii Constituţionale nu au fost emise, în pofida anunţului în acest sens făcut de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, fapt care a provocat nemulţumiri în PSD. 

"Nu a fost făcută nicio modificare, haideţi să fim riguroşi! Codurile penale, s-a declanşat procedura de modificare acum multe, multe luni, cu dezbatere şi spectacol. Au fost contestate la Curtea Constituţională, care a spus că o serie de articole nu sunt constituţionale şi nu pot fi acceptate, o serie de articole trebuie să fie modificate pentru a fi constituţionale, o serie de articole sunt constituţionale fără să fie modificate. Decizia luată de noi de anul trecut a fost ca articolele, doar articolele declarate constituţionale şi cele neatacate să continue procedura parlamentară. Nu s-a adus nicio modificare, nici măcar o virgulă deasupra deciziilor Curţii Constituţionale. Astăzi s-a încheiat această procedură parlamentară. Parţial, pentru că or să atace la Curtea Constituţională nişte articole declarate constituţionale. Nu este niciun fel de modificare", a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea.

Adoptarea modificărilor coincide cu prezenţa în România a unei delegaţii a Comisiei de la Veneţia, preşedintele Klaus Iohannis anunţându-şi deja intenţia de a aborda acest subiect la întâlnirea cu membrii delegaţiei.

Citit 794 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Aprilie 2019 17:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.