Datele privind tranzacţiile financiare, confidenţiale

Datele privind tranzacţiile financiare, confidenţiale
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, marţi, că este neconstituţională prevederea din Codul de procedură penală care se referă la obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane.

"În ziua de 23 iunie 2020, plenul Curţii Constituţionale s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitat a dispoziţiilor art. 1.461 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală "Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane". În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a admis, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 1.461 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalităţii măsurii referitoare la obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituţională", transmite Curtea Constituţională, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. "Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I", se mai arată în comunicat.

Citit 804 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Iunie 2020 00:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.