Senatul a votat ca pe 27 septembrie să avem alegeri

Senatul a votat ca pe 27 septembrie să avem alegeri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Senatul a adoptat, marţi, ca prim for sesizat, proiectul de lege privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 pe 27 septembrie, iniţiativa fiind a UDMR. Propunerea legislativă, aflată în procedură de urgenţă, urmează să fie dezbătută şi votată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

În schimb, propunerea legislativă privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din acest an, iniţiată de Guvern, a primit vot de respingere.

Data de 27 septembrie este rezultatul unei dezbateri publice şi al poziţionării majorităţii formaţiunilor politice, a subliniat Cseke Attila, liderul grupului UDMR din Senat, potrivit unui comunicat de presă al Uniunii.

A fost admis un amendament al senatorilor PSD Şerban Nicolae şi Radu Oprea care prevede că partidele vor putea folosi şi subvenţiile de la bugetul de stat pentru finanţarea campaniei electorale

De asemenea, „În cazul prevăzut la alin. (1), prin derogare de la prevederile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiecare partid politic utilizează câte un cont bancar distinct”, conform unui alt amendament admis de Comisia juridică la raportul de adoptare pentru iniţiativa legislativă.

Un alt amendament admis, formulat de senatorul PSD Radu Preda şi senatorul neafiliat Doru Bădulescu, le permite partidelor care nu au grupuri parlamentare să aibă reprezentanţi în secţiile de votare.

Citit 573 ori Ultima modificare Marți, 07 Iulie 2020 18:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.