Tărâm de basm la Târgul de Paște de la Craiova, cu tematica „Alice în Țara Minunilor”

Tărâm de basm la Târgul de Paște de la Craiova, cu tematica „Alice în Țara Minunilor”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Târgul de Paște de la Craiova își deschide porțile sâmbătă, 1 aprilie, într-un peisaj de poveste, în Parcul Nicolae Romanescu. Craiova a fost desemnată cea mai frumoasă destinație de Paște din Europa de către European Best Destinations.

Craiova pune la dispoziția vizitatorilor Târgului de Paște un tărâm de basm, cu personaje îndrăgite, decoruri spectaculoase, ateliere interactive, expoziții și spectacole, relatează Mediafax.

Târgul de Paște va fi deschis timp de o lună, din 1 aprilie până pe 1 mai, și oferă, anul acesta, un concept inedit, având ca tematică povestea Alice în Țara Minunilor. Căsuțe unicat, pictate, special realizate de artistul Gabriel Rizea, piese de șah de peste un metru, pălării luminate atârnate în copaci, flori gigant, soldăței, peste 100.000 flori, dar și Alice, mare de cinci metri, care va superviza întregul eveniment de la balconul Casei Bibescu, sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de municipalitatea din Craiova pentru perioada sărbătorilor de Florii și Paște.

Deschiderea Târgului de Paște ar fi trebuit să îi revină personajului în jurul căruia s-a creat povestea din acest an, respectiv Alice. Din cauza situației meteorologice din Craiova și a prognozei pentru următoarele ore, evenimentele programate pentru sâmbătă, la deschiderea Târgului de Paște din Parcul Nicolae Romanescu, au fost amânate.

Astfel, spectacolul Operei Române Craiova, „Alice în Țara Dansului”, va avea loc duminică 2 aprilie, de la ora 18.00, la Teatrul de Vară, iar spectacolul „Alice în Țara Minunilor”, organizat de Casa de Cultură Traian Demetrescu, programat inițial pentru duminică de la ora 18, va avea loc imediat după finalizarea spectacolului Operei Române.

Târgul de Paște se va încheia, în fiecare seară, după aprinderea luminițelor amplasate, ca într-o feerie, pe marginea lacului (ce vor putea fi admirate de pe aleea din spatele Teatrului de Vară) sau pe cele spectaculos distribuite în fața păunului, de la intrarea în Parc, de la coloane.

Cei mai mici dintre vizitatori vor avea ocazia să picteze la atelierul de ceramică Lutelier, situat lângă locul de joacă din Parcul Romanescu, să-și facă poze cu personajele din povești împrăștiate prin poienițele din jurul Casei Bibescu, să joace șah cu Alice și prietenii ei, să participe la atelierele interactive din foișorul fanfarei precum cele de olărit, de șah, de pictură sau improvizație, să participe la Treasure Hunt, să vizioneze expoziții de fotografie sau să urmărească spectacolele de muzică și dans programate în fiecare weekend la Teatrul de Vară din parc.

Cei 24 de comercianți prezenți la Târgul de Paște din Craiova sunt din județele Dolj, Neamț, Harghita, Bistrița, Vaslui, Satu-Mare, Olt, Argeș, Covasna, Maramureș, Vrancea și Ilfov și îi vor ademeni pe craioveni și turiști cu produse tradiționale din carne, brânză, ouă încondeiate, cozonaci, siropuri, pizza, waffles, clătite, kurtos, prăjituri de casă, dulceață, gemuri, zacuscă, șerbet de casă, prune uscate, vin, chipsuri, turtă dulce, dar și cu produse realizate cu migală de artiști hand-made, ii, bundițe, țesături de lână, picturi pe lemn, jucării pentru copii sau decorațiuni de sezon.

Pentru iubitorii de mișcare, Primăria Craiova va deschide sâmbătă și sezonul întrecerilor de karting de pe Velodrom (între orele 11.00 – 19.00), dar și pe cel al plimbărilor cu barca și hidrobicicleta-lebădă pe lac (între orele 10.00 – 20.00).

Cei care doresc să intre în atmosfera de basm a Târgului de Paște din Craiova vor avea la dispoziție, pentru prima oară, și un autobuz turistic, care va circula din oră în oră.

Citit 684 ori Ultima modificare Sâmbătă, 01 Aprilie 2023 17:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.