Turcii de la Gulermak vor extinde linia de metrou până la Otopeni

Turcii de la Gulermak vor extinde linia de metrou până la Otopeni
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Contractul de 1,27 miliarde de lei pentru proiectarea și execuția lucrărilor la linia de metrou M6 de la Mallul Băneasa la Aeroportul Internațional "Henri Coandă" a fost semnat marți, 2 mai, cu turcii din asocierea Gulermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhut AS - Somet SA. Lucrările la linia de 7,6 kilometri și șase stații sunt programate să dureze cel puțin patru ani de la data emiterii ordinului de începere. Finanțarea contractului este asigurată din fonduri de la bugetul de stat și fonduri externe rambursabile (împrumut de circa 300 milioane de euro acordat de Japonia).

Cele șase stații de metrou au fost denumite Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni, iar, după finalizare, acest lot va completa traseul Magistralei 6 de metrou și va asigura legătura între actuala stație de metrou 1 Mai și Aeroportul Otopeni. La acel moment, conform hotnews.ro, întreaga Magistrală 6 a metroului bucureștean va avea o lungime de 14,2 kilometri, 12 stații și va fi deservită de 12 trenuri pe care Metrorex va trebui să le cumpere.

Contractul de acum vizează doar proiectarea și execuția structurilor de rezistență, dar mai e nevoie ca Metrorex să semneze și alte contracte pentru echipamente, calea de rulare, finisaje și trenuri. Metrorex estimează că toate contractele vor fi semnate pe parcursul lucrărilor, iar anul 2027 este termenul de punere în exploatare a întregii magistrale M6.

Pe de altă parte, hotnews notează că rentabilitatea proiectului, așa cum apare el acum în planurile Metrorex, e departe de a fi la un prag acceptabil, doar 0,17%, față de 5% cât e pragul normal pentru ca un proiect să fie considerat fezabil.

Conform prezentării de pe site-ul propriu, turcii de la Gulermak au lucrat până acum pe mai multe proiecte importante, cum ar fi: linia de metrou Istanbul Mecidiyekoy - Mahmutbey, linia de metrou Istanbul Otogar - Ikitelli, linia de metrou Istanbul Kadikoy - Kartal, linia de metrou II din Varșovia, linia de metrou Ankara Tandoğan - Keçioren, linia de tren de mare viteză Konya - Karaman și linia de tren ușor Aeroport Istanbul - Yenibosna. Totodată, în prezent, constructorul turc mai lucrează la linia de metrou Sabiha Gokçen - Kaynarca, la liniile de metrou din Pune și din Kanpur, ambele din India, dar și la linia de tramvai de mare viteză din Cracovia.

Tot Gulermak, într-o asociere cu Alstom și cu firma gălățeană Arcada, va proiecta și construi și metroul din Cluj-Napoca.

Citit 605 ori Ultima modificare Marți, 02 Mai 2023 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.