Peste 4.000 de tone de deșeuri oprite la frontieră în opt luni

Peste 4.000 de tone de deșeuri oprite la frontieră în opt luni
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În primele opt luni ale anului, polițiștii de frontieră au oprit la intrarea în ţară peste 290 de transporturi cu 4.117 tone de deşeuri pentru care şoferii nu deţineau documente de transfer. Deșeurile respective constau în metale, textile/îmbrăcăminte, plastic, carton, hârtie, şi piese auto. În perioada similară din 2022, au fost descoperite 2.359 tone deşeuri, astfel înregistrându-se o creştere semnificativă, cu peste 50%.

Numai în ultimele 24 de ore au fost respinse de la intrarea în țară 50 de tone de deșeuri, informează Mediafax. „În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II, Nădlac II şi Giurgiu împreună cu lucrători ai comisariatelor județene Bihor, Arad şi Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a trei mijloace de transport încărcate cu aproximativ 50 de tone de deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare”, potrivit unui comunicat de presă.

Vineri, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra unui automarfar condus de un cetățean român, înmatriculat în România. Acesta transporta utilaje second hand, în greutate de 10.600 kg, bunuri care proveneau de la o societate comercială din Danemarca şi erau destinate unei firme din România.

Joi, la Nădlac a fost oprit un automarfar condus de un cetățean român și care era încărcat cu 22.660 kilograme deșeuri, constând în metale neferoase. Bunurile proveneau de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România. Un caz similar s-a înregistrat la Giurgiu, unde a fost depistat un camion condus de un șofer român care transporta 15.760 kg de deşeuri din plastic, încărcate din Grecia şi destinate unei societăţi din România.

Citit 687 ori Ultima modificare Vineri, 22 Septembrie 2023 20:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.