Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, joi, ca nefondat, recursul în casaţie introdus de DNA în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, informează Agerpres.
DNA a introdus o cale extraordinară - recursul în casaţie - în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.
Pe 11 iulie, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea pe motiv că faptele s-au prescris, fiindu-i anulată o condamnare de 8 ani primită la instanţa de fond. În acelaşi dosar, ÎCCJ a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, care avea o condamnare de 5 ani pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor.
De asemenea, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltării), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare.