Ciolacu, reclamat la CNCD de Asociația „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”

Ciolacu, reclamat la CNCD de Asociația „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Asociația „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” (MDM) a depus, luni, o petiție la Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în care cere sancționarea premierului Marcel Ciolacu pentru declarația acestuia referitoare la Moldova, potrivit HotNews. „Asta e, a venit bănățeanul de Grindeanu să facă autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”, declara Marcel Ciolacu pe 24 aprilie, la Timișoara.

„Afirmația a fost făcută într-un cadru oficial, în care prim-ministrul alături de alți membri ai guvernului informau opinia publică națională cu privire la rezultatele unei ședințe de guvern abia încheiate, ce avusese loc la Timișoara în acea zi. Prin urmare, nu poate fi vorba de un cadru informal, de comunicare relaxată, iar dacă a fost intenționat o glumă, aceasta nu poate fi acceptată ca atare, ținând cont că vorbim de o conferință de presă oficială a guvernului României. De altfel, încercarea domnului Ciolacu de a se distanța de stigmatul de a fi considerat „din Moldova” nu avea nicio logică în cadrul discursului, era o simplă paranteză, pentru că nu fusese chestionat ca atare. Publicul a receptat această afirmație ca fiind insultătoare, stigmatizantă la adresa moldovenilor. Se vede aceasta din comentariile neobișnuit de numeroase și depreciative la adresa prim-ministrului atât din partea politicienilor și persoanelor publice, cât și a jurnaliștilor și mai ales a publicului larg, care au sesizat aspectul depreciativ, stigmatizant, cu privire la locuitorii Moldovei ori la cei care au origini sau se consideră moldoveni”, arată conducerea MDM Iași. 

Întrebat de jurnaliști despre costurile electorale ale declarației pe care făcut-o la finalul lunii aprilie referitoare la Moldova, Marcel Ciolacu a spus că, din postura de premier, nu trebuia să facă acea afirmație, dar că glumele și bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte din spiritul românesc.

Citit 464 ori Ultima modificare Luni, 20 Mai 2024 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.