Un bărbat din comuna suceveană Fântâna Mare a sunat la poliție să reclame că i-au fost furați peste 40 de baloți de fân, pe care îi strânsese de pe un teren care îi aparține. Ulterior, a recunoscut că se îmbătase și a uitat unde a lăsat fânul cules. "Furtul" a fost sesizat săptămâna trecută, iar polițiștii, în timpul patrulării la Fântâna Mare, sâmbătă, au identificat, la o distanță de aproximativ 500 de metri, pe un teren paralel, un număr aproximativ egal de ...
UPDATE, 10 februarie 2022: Funcționarul prins în flagrant în timp ce lua mită de la o persoană căreia trebuia să îi ponteze în fals mai multe zile de lucru în folosul comunității a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, au decis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați. Inculpatul este cercetat pentru luare de mită și fals intelectual. Au fost descinderi ale ofițerilor Anticorupție astăzi, 9 februarie, la sediul unei instituții publice din Gala ...

Trotuar blocat şi pietoni puşi în pericol

Vineri, 05 Noiembrie 2021 10:00 | Publicat în SOCIETATE
"Mi se pare o bătaie de joc să blochezi trotuarul şi să pui pietonii în pericol pe stradă!", ne-a sesizat revoltată doamna Aneta Vasiliade, o cititoare a ziarului nostru. Gălăţeanca a apelat la cotidianul "Viaţa liberă", după ce a făcut două sesizări la Primăria municipiului Galaţi şi a primit doar răspunsuri stereotipe. Iar situaţia reclamată nu este una personală, ci cât se poate de generală. Pe scurt, o bucată din trotuarul bulevardului Cloşca, în zona cunoscută p ...
O gălățeancă stabilită de mai mulți ani în Marea Britanie aduce o serie de acuzații grave la adresa unor angajați din Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați. Printre altele, femeia reclamă modul abuziv în care ea și tatăl ei au fost tratați, faptul că i s-au cerut bani în mod ilegal, dar și lipsa totală de profesionalism și de respect față de pacienți și rudele acestora, deopotrivă. Spitalul a anunțat că a deschis o anchetă în acest caz. În luna aprilie, Ion ...
O situaţie pe cât de nedreaptă, pe atât de revoltătoare, a fost reclamată, zilele trecute, pe reţelele de socializare. O gălăţeancă întreba public unde ar putea găsi regulamentul Transurb cu privire la accesul în mijloacele de transport al persoanelor cu dizabilităţi posesoare de căruţ electric. Ce se întâmplase? După cum explica femeia, şoferul Transurb îi refuzase urcarea în autobuz, pe motiv că se deplasează cu un vehicul motorizat. Numai că, la acel moment, era în ...

Dragoste cu năbădai şi cătuşe la mâini

Miercuri, 11 Decembrie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
Cutremur în showbiz. Asta au titrat cam toate posturile de televiziune, luni seară, după ce s-a aflat că Marius Marian Ivancea, cunoscut ca "What’s Up", a fost dus la Secţia 17 de Poliţie din Capitală. Cântăreţul a fost, se pare, reclamat la 112 pentru agresiune. Cea care ar fi sunat la numărul unic de urgenţă a fost chiar iubita lui, femeia spunându-le poliţiştilor că a fost agresată. La vederea oamenilor în uniformă, cântăreţul a devenit şi mai agitat şi agresiv, aş ...

CNIPMMR reclamă introducerea de raportări inutile. PROIECT

Miercuri, 13 Noiembrie 2019 09:30 | Publicat în ECONOMIE
Printr-un proiect de hotărâre, Ministerul Economiei intenționează modificarea normelor de aplicare a OUG nr. 77/1999, în sensul obligării operatorilor economici de drept privat "cu scop lucrativ sau fără scop lucrativ", alături de instituțiile publice, să raporteze către sistemul informatic de compensare al Centrului de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni (CPPI) - Sucursala București situația privind facturile restante mai mari de 10.000 de lei și mai vechi de 30 ...

Gălăţenii reclamă iar că au rămas în beznă

Vineri, 12 Iulie 2019 19:00 | Publicat în SOCIETATE
Am primit la redacţie numeroase sesizări privind lipsa iluminatului public în cartierele oraşului. Mai mult, cetăţenii s-au plâns că au contactat firma care a avut până acum misiunea de a menţine aprinse luminile Galaţiului, SC Flash Lighting Services SA București, şi li s-a răspuns că nu se mai ocupă ei, pentru că a expirat contractul. Din păcate, după cum am aflat de la Primăria municipiului Galaţi, încă nu s-a reuşit atribuirea contractului în valoare de peste 40,3 ...
Terorizaţi, aşa se simt gălăţenii care locuiesc în blocul A8 de pe strada Traian nr. 97, în special cei ale căror locuinţe se învecinează direct cu apartamentul 24. Un apartament spaţios, cu trei camere, proprietatea Primăriei Galaţi, în prezent devastat, ajuns la cheremul oricui pentru că uşa de la intrare este spartă, iar cei care se adăpostesc acolo fac nu doar scandaluri, ci şi focul cu lemne în mijlocul casei. O locuinţă pentru care datoriile şi penalităţile acumul ...
Facerea de bine nu aduce întotdeauna rezultatele scontate, chiar dacă îmbracă forma îndeplinirii unei sarcini de serviciu. Un poliţist din judeţul Galaţi se regăseşte în situaţia de a fi subiectul unui dosar penal după ce, în urmă cu două luni, a intervenit pentru a salva din zăpezi un cetăţean care ceruse ajutorul autorităţilor, după ce a rămas cu maşina blocată. Povestea de la care i se trag acum necazurile agentului de la postul comunal Scânteieşti s-a întâmplat ...
Pagina 1 din 4