Un student de la Universitatea ”Ovidius” din Constanţa a incendiat un profesor, joi, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen, scrie News.ro. Victima a suferit răni la un picior. Studentul, în vârstă de 22 de ani, ar fi aruncat spirt peste profesor, care are 70 de ani, iar apoi i-a dat foc.
Reprezentanţii Inspectoratului Județean de Poliţie Constanţa au anunţat că, joi, în jurul orei 12.30, poliţiştii Secţiei 1 au fost sesizaţi că în incinta unei universităţi din municipiul Constanţa ar fi avut loc un incident între un cadru didactic şi un student. "Din primele cercetări efectuate rezultă că un student nemulţumit de nota obţinută la examen i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă. Acesta ar fi suferit vătămări corporale minore la nivelul piciorului", transmite Poliția Constanța, precizând că cercetările în acest caz continuă.
”Ziua de Constanța” scrie că incidentul a avut loc la Universitatea ”Ovidius”, după ce profesorul ar fi ieșit din sala de curs și ținea ușa pe dinafară, pentru ca studentul să nu iasă. Publicația locală mai scrie că victima este profesor la Facultatea de Matematică.