Ministerul Finanțelor a găsit o soluție pentru a se evita reducerea bonurilor de masă, de la 1 iulie, pentru cei plătiți cu salariul minim. Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, spunea în urmă cu câteva săptămâni că sunt trei scenarii la care se lucrează. S-a găsit o soluție mai bună. Practic, bonurile de masă nu vor mai face parte din plafonul de 4.000 de lei pentru acordarea celor 300 lei netaxați la salariul minim, informează HotNews.
Astfel, Guvernul adoptă o ordonanță prin care rezolvă temporar o problemă care făcea ca anumite salarii să scadă, odată cu majorarea salariului minim de la 1 iulie: contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, acordate potrivit legii, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei pentru acordarea sumei de 300 de lei neimpozabili, cel puțin până la finalul acestui an.
„Din partea Finanțelor vine o modificare a reglementărilor referitoare la aplicarea facilităților fiscale în cazul salariului minim. Contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, acordate potrivit legii, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei”, a spus premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern. „Și tot astăzi, vom îngheța și punctul de amendă, astfel încât acesta să nu crească odată cu salariul minim pe economie”, a completat premierul.
Amintim că Guvernul majorează salariul minim la 3.700 lei de la 1 iulie și crește la 300 lei suma care nu este impozitată. Totuși, menține la 4.000 lei pragul salarial până la care se pot acorda beneficii pentru angajați. Consiliul Național al IMM-urilor avertiza că, dacă pragul rămâne la acest nivel, salariile unor angajați ar putea scădea sau angajatorii ar putea renunța la unele beneficii acordate angajaților.
Acum Finanțele vor modifica legea astfel încât bonurile de masă să nu fie luate în calcul la stabilirea plafonului lunar de 4.000 de lei pentru acordarea sumei de 300 de lei neimpozabili, cel puțin până la finalul acestui an.
Dacă nu s-ar fi luat această decizie, pentru foarte mulți salariați din România s-ar fi micșorat veniturile după data de 1 iulie după majorarea salariului minim.