„Mircea Geoană a plagiat din doi preşedinţi americani în lucrarea de doctorat”

„Mircea Geoană a plagiat din doi preşedinţi americani în lucrarea de doctorat”
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, este acuzat că a plagiat în lucrarea de doctorat, prin traducere, fără vreun fel de atribuire şi fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de preşedinţii americani Bill Clinton şi George W. Bush, conform unui articol publicat în PressOne de jurnalista Emilia Şercan, care de-a lungul timpului a dezvăluit mai multe plagiate în lucrările de doctorat ale unor persoane publice. În replică, Mircea Geoană respinge acuzaţiile şi le pune pe seama discuţiilor din spaţiul public privind o posibilă candidatură a sa la preşedinţie, notează News.ro.

Conform PressOne, cea mai mare parte a conţinutului identificat ca fiind plagiat de secretarul general-adjunct al NATO provine din trei documente oficiale, emise de Administraţia Prezidenţială a Statelor Unite ale Americii.

"În 2005, după 12 ani de studii doctorale, Mircea Geoană - în prezent secretar general adjunct al NATO şi potenţial candidat la prezidenţialele din toamnă - a susţinut la ASE o teză de doctorat despre integrarea României în structurile euro-atlantice în care subiectul central este comprimat în 1,4% din totalul lucrării. Deşi posesor al unei experienţe valoroase, nemijlocite, privind tema pe care şi-a ales-o, Geoană - care a fost ambasador al României la Washington şi apoi ministru de Externe al României - nu menţionează în teză nici măcar momentele-cheie, de manual, din etapele de aderare la NATO şi UE. Acesta dedică zeci şi zeci de pagini, în schimb, evoluţiei economiei americane, incluzând în teza sa consideraţii detaliate despre politicile monetare ale Rezervei Federale, despre felul în care autorităţile au gestionat fuziuni de corporaţii care ar fi pus în pericol libera competiţie, dar şi despre evoluţia NASDAQ, a inflaţiei sau a deficitului bugetar al SUA", relatează PressOne.

"Cel puţin 78 de pagini din cele 279, cât totalizează lucrarea, au conţinut plagiat - text, grafice şi tabele - preluat fără atribuire din diverse surse. Şi în anexele lucrării există conţinut plagiat: la o verificare aleatorie, am descoperit în Anexa nr. 2 că cel puţin 9 pagini au conţinut plagiat. Mircea Geoană a folosit o tehnică de preluare neautorizată de conţinut, regăsită şi în alte teze de doctorat ale unor demnitari de rang înalt: plagiatul prin traducere", notează PressOne.

În replică, Mircea Geoană a declarat că "probabil pentru că unii s-au speriat de discuţiile din spaţiul public despre o posibilă candidatură a mea. Am făcut acest doctorat din curiozitate intelectuală şi dorinţa de a cunoşte şi de a mă perfecţiona continuu".

"Nu ştiu, eu vă spun că ceea ce am făcut eu cu teza mea de doctorat a fost făcut absolut onest şi nu mă simt cu absolut nimic în afara regulilor din vremea respectivă. Acum… dacă s-au schimbat regulile între timp, e altceva", a declarat Geoană pentru PressOne, referitor la lucrarea sa.

Luni, când acuzaţiile au devenit publice, el a scris însă pe Facebook un text mai lung pe această temă, în care afirmă că s-a "trezit" cu o acuzaţie de plagiat şi invocă raţiunile electorale ale articolului, prezentând şi o fotografie a tezei sale de doctorat, mai scrie News.ro.

Citit 809 ori Ultima modificare Luni, 01 Iulie 2024 17:21

1 comentariu

  • postat de Das
    Luni, 01 Iulie 2024 23:19
    89.136.185.***
    E un pericol pentru Romania daca asta ajunge presedinte !
    1
    7

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.