Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a avut şedinţa de constituire. Din BEC fac parte preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, vicepreşedinţii AEP, Zsombor Vajda şi Cosmin-Gabriel Popp, cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare.
Cei cinci judecători desemnaţi în BEC de Înalta Curte sunt: Dorina Zeca, Irina Alexandra Boldea, Adina Oana Surdu, Adrian Glugă, şi Bogdan Cristea.
BEC precizează că lista partidelor care pot să-şi desemneze reprezentanţi în Birou a fost stabilită în urma comunicărilor făcute de AEP şi secretarul general al Camerei Deputaţilor privind partidele care au obţinut reprezentare în Camera Deputaţilor la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020. Formațiunile politice care vor avea reprezentanți în BEC sunt Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Alianţa Unirea Românilor, Uniunea Democrată Maghiară din România, Forţa Dreptei, cărora li se va alătura reprezentantul desemnat de Grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor.
BEC precizează că secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis şi faptul că, pe 2 septembrie 2024, 12 deputaţi au informat plenul Camerei Deputaţilor că sunt membri ai Partidului Forţa Dreptei. "Se constată că, deşi nu a participat la ultimele alegeri, Partidul Forţa Dreptei are 12 deputaţi şi poate desemna reprezentant în BEC", se arată într-un comunicat de presă.
Pe de altă parte, Biroul Electoral Central mai precizează că Partidul Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi (DREPT) a informat că, la data declanşării calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale din anul 2024, respectiv 2 septembrie, are zece deputaţi, dar această formaţiune nu este înscrisă în adresa transmisă de secretarul general al Camerei Deputaţilor, ceea ce reprezintă o condiţie necesară. Plenul Camerei a luat act, pe 3 septembrie, de solicitarea a zece deputaţi privind apartenenţa la partidul DREPT, aceasta fiind depusă anterior la Secretariatul General al forului legislativ.
Potrivit sursei citate, Adrian Glugă a fost desemnat preşedinte al BEC, iar Bogdan Cristea - locţiitor.
După şedinţa de constituire, BEC urma să aibă prima şedinţă de lucru în cursul zilei de vineri, 6 septembrie.