Traian Băsescu a câştigat procesul cu Dinu Patriciu

Traian Băsescu a câştigat procesul cu Dinu Patriciu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Traian Băsescu a câştigat la Judecătoria Sectorului 1 procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru "minciună şi trucarea unor filmări", după publicarea unui film în care preşedintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004. Judecătoria Sectorului 1 a admis, miercuri, acţiunea aşa cum a fost formulată de şeful statului şi l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.Sentinţa poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti. Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un leu pentru "minciună şi trucarea unor filmări", acţiunea fiind înregistrată la instanţa Judecătoriei Sectorului 1 la începutul lunii decembrie 2009. Procesul a început în 21 aprilie 2010. La rândul său, omul de afaceri Dinu Patriciu l-a dat în judecată pe preşedintele Traian Băsescu, cerând, într-un alt dosar înregistrat la Judecătoria Sectorului 1, despăgubiri de un euro. Dosarul a fost înregistrat la instanţă în 3 decembrie 2009, iar proces a început în 4 mai 2010. Ultimul termen în acest dosar a fost în 18 octombrie, instanţa stabilind ca discuţiile să continue în 13 decembrie. Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie, un film în care preşedintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.

Citit 639 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Octombrie 2011 17:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.