Un nou spital de psihiatrie, care a costat peste 26 milioane de lei şi a fost inaugurat în localitatea arădeană Căpâlnaş în iulie 2023, nu a mai fost deschis, atât din cauza unor restricții fiscal-bugetare care au blocat angajările şi amenajările necesare, cât şi pentru că firma care a executat lucrările la clădire a instalat un transformator vechi de 25 de ani, informează Agerpres.
Într-un răspuns transmis Curţii de Conturi de către conducerea Spitalului de Psihiatrie Căpâlnaş, după ce au fost cerute explicaţii pentru faptul că noua unitate medicală nu a fost operaţionalizată, se arată că după inaugurarea imobilului au fost întâmpinate mai multe probleme. Una dintre acestea se referă la faptul că în 2023 au fost suspendate de către Guvern angajările pe posturile vacante sau temporar vacante.
De asemenea, amenajarea spălătoriei şi a altor spaţii necesare pentru funcţionarea unităţii a fost blocată de prevederile OUG 90/2023 privind măsuri în domeniul achiziţiilor pentru obiecte de inventar şi consultanţă. Conform ordonanţei, ordonatorii de credite ai autorităţilor şi instituţiilor publice nu au putut încheia angajamente legale pentru anumite categorii de cheltuieli.
"Restricţiile legislative fiscal-bugetare din a doua jumătate a anului 2023 au făcut imposibilă atât completarea schemei de personal existente, cât şi majorarea statului de funcţii cu personal suplimentar adecvat noilor funcţiuni ale clădirii (fochişti, liftieri, personal de farmacie, personal medical şi medical auxiliar etc), precum şi angajarea de cheltuieli suplimentare de funcţionare pe care le-ar fi generat mutarea efectivă (inclusiv cele de furnizare de energie electrică)", se arată în răspunsul către Curtea de Conturi.
Contactat de Agerpres, directorul Direcţiei de Comunicare şi Strategii din cadrul Consiliului Judeţean Arad, Andrei Ando, a declarat că problemele legislative care au amânat deschiderea spitalului au fost depăşite în ultima perioadă, însă a rămas o problemă tehnică majoră, legată de un transformator vechi de un sfert de secol instalat de firma care a executat lucrările la noua clădire. "Acest transformator e supradimensionat şi are 25 de ani (perioada normală de funcţionare a lui e stabilită prin legislaţie şi este 20-24 de ani), implicit generează cheltuieli foarte mari. În momentul acesta există o plângere penală la adresa firmei care a amplasat transformatorul. Această firmă s-a angajat că va face demersuri pentru înlocuirea transformatorului", a declarat Ando.
El a adăugat că, pentru încheierea unui contract cu furnizorul de energie electrică, trebuie mai întâi soluţionată problema transformatorului.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad consideră că spitalul ar putea deveni operaţional în această iarnă, potrivit sursei citate.