Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări, începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima decadă a lunii ianuarie. Potrivit prognozei ANM, luni, temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 14 grade, iar cele minime, între -5 și -3 grade în estul Transilvaniei şi 8-9 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse, mai ales noaptea, se va semnala ceaţă. Marţi, maximele se vor situa între 9 şi 15 grade, iar minimele între -2 şi 7 grade. Pe alocuri, dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă.
Miercuri, valorile termice se vor situa mult peste cele specifice datei, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 17 grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade. Cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona montană înaltă şi în nord-vest. Pe arii restrânse dimineaţa şi noaptea se va forma ceaţă.
La finalul săptămânii, valorile termice se vor situa în continuare mult peste cele specifice perioadei, în toată ţara. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în a doua parte a intervalului, în majoritatea zonelor.