Locuința șefului de campanie al candidatului independent la președinție Călin Georgescu a fost percheziționată marți, acțiunea desfășurându-se, conform IGPR, "în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unității de parchet competente și cu respectarea cadrului legal în vigoare". Anunțul referitor la percheziții a fost făcut pe Facebook chiar de Călin Georgescu, care consideră că este vorba despre un abuz, informează News.ro.
"Milițianul Predoiu și niște procurori au trimis în această dimineață mascații acasă la șeful meu de campanie, Radu Pally. Solicit imperativ oprirea acestui abuz - nu ne puteți intimida, nu putem fi îngenunchiați", a scris Georgescu, pe Facebook. "Același lucru s-a întâmplat și la sediul Asociației «Pământul Strămoșesc», tot în această dimineață", a mai afirmat Georgescu.
Călin Georgescu este membru fondator al asociației, care promovează Programul Național "Hrană, Apă, Energie", potrivit sursei citate. Alte proiecte prezentate ca fiind "pentru țară" sunt: "Rod viu românesc", "Șopronul cultural", "Drumul cânepii", "Cultivarea cu semințe românești" și "Roadele pământului strămoșesc".
Ca reacție la aceste acuzații, IGPR a precizat că "activitățile sunt derulate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unității de parchet competente și cu respectarea cadrului legal în vigoare". "Toate activitățile instituției noastre, în cadrul tuturor dosarelor penale, se efectuează sub coordonarea unităților de parchet și sub autoritatea procurorilor de caz, având drept scop aflarea adevărului. Respingem și dezavuăm orice acuzație nefondată de politizare a actului profesional polițienesc. Vă reamintim faptul că activitatea de urmărire penală a poliției judiciare are caracter nepublic și se desfășoară sub autoritatea unităților de parchet competente, șefii ierarhici ai polițiștilor neavând competență în a da dispoziții privind efectuarea actelor de urmărire penală", a transmis IGPR, în urma "afirmațiilor din spațiul public, de pe o rețea de socializare, ale unui candidat la alegerile prezidențiale".
News.ro reamintește că ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat recent că ANAF colaborează cu anchetatorii care investighează modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a declarat zero cheltuieli în acest sens. "Cred că lucrurile se vor clarifica sau cel puțin sper ca lucrurile să se clarifice foarte repede, astfel încât românii să aibă o imagine clară: cine este, ce a făcut, cât a primit, de la cine a primit, de ce a primit? Pentru că orice campanie electorală trebuie să fie cu o finanțare foarte clară. Toți candidații trebuie să declare sumele pe care le primesc, chiar dacă le primesc prin alte sisteme decât cele bancare", a afirmat ministrul.