Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) desfășoară un amplu control în rândul celor 71 de furnizori de energie electrică din România, după ce a apărut suspiciunea că unii dintre aceștia nu și-au informat corect și la timp clienții în legătură cu liberalizarea pieței din 1 iulie 2025, potrivit HotNews.ro.
„Cel puțin un mare furnizor nu a anunțat la timp”, a declarat președintele ANRE, George Niculescu, precizând că această companie urmează să fie amendată.
Potrivit unui ordin emis de ANRE la începutul lunii mai, furnizorii erau obligați ca până la 10 iunie 2025 să trimită fiecărui client din portofoliu o informare privind încetarea schemei de sprijin prin plafonarea prețurilor la energie. Totodată, informarea trebuia să conțină detalii clare despre prețul pe care consumatorul îl va plăti începând cu luna iulie, dar și despre dreptul clienților de a-și schimba furnizorul, gratuit și oricând.
„Prin prisma prerogativelor legale de care dispune, ANRE este îndrituită în a solicita date și informații furnizorilor, ori de câte ori consideră necesară verificarea respectării de către aceștia a obligațiilor instituite prin reglementările emise”, se arată în răspunsul transmis de instituție la solicitarea HotNews.ro.
La doar o zi după expirarea termenului, pe 11 iunie, ANRE a trimis solicitări către toți cei 71 de furnizori de energie electrică care au clienți finali în portofoliu, cerându-le să comunice modalitatea prin care au informat consumatorii (fie prin mijloace electronice, fie prin alte metode) și numărul clienților notificați până la termenul stabilit.
După centralizarea și analizarea răspunsurilor, ANRE va stabili dacă au fost respectate obligațiile legale privind notificarea clienților. În cazul în care vor fi constatate nereguli sau încălcări ale reglementărilor, Direcția de Control din cadrul autorității va declanșa procedurile de sancționare.