Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, un set de măsuri menit să întărească integritatea în instituțiile din zona fiscală, vizând Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Autoritatea Vamală Română și Oficiul Național al Jocurilor de Noroc (ONJN), informează Mediafax.
„Reiau ideile legate de testele de integritate pentru ANAF, pentru Autoritatea Vamală Română şi pentru ONJN. Avem nevoie să instituim această măsură tocmai pentru a putea acţiona atunci când avem persoane suspecte sau suspectate de diverse activităţi frauduloase în oricare din aceste instituţii, mai ales în zona de control”, a precizat ministrul.
Pe lângă testele de integritate, vor fi implementate și camere video portabile (bodycam-uri) pentru funcționarii implicați în activități de control. „Introducem, de asemenea, bodycam-uri pentru activitatea de control din ANAF, pentru activitatea de control a Vămii şi pentru zona de control din ONJN. Avem nevoie de astfel de măsuri tocmai pentru a avea o transparenţă a modului în care activitatea de control, fie că e vorba de ANAF sau antifraudă, sau vamă, se întâmplă”, a explicat Nazare.