Învățătorii și profesorii nu mai au voie să discute public despre performanțele elevilor la Evaluarea Națională sau la testările cu subiect unic.
Un ordin emis de Ministerul Educației interzice explicit cadrelor didactice să compare elevii între ei, fie în timpul orelor, fie în cadrul ședințelor cu părinții. Scopul, potrivit instituției, este protejarea confidențialității și evitarea stigmatizării elevilor cu rezultate mai slabe, conform ziare.com.
Astfel, rezultatele testărilor, inclusiv cele pentru clasele mici, vor fi tratate strict confidențial. Accesul la informațiile privind punctajul sau calificativele unui copil este permis doar profesorului, elevului și părinților. Discuțiile în grup despre notele obținute sunt interzise, chiar dacă mulți părinți solicită insistent comparații între copii.
„Nu este naturală această tendință de a ne compara copilul cu cei din clasă. Dar ceilalți cum au răspuns la asta? Și doamna profesoară pe cine a lăudat? Profesorii se străduiesc să nu facă comparații explicite, dar niște comparații implicite vor fi întotdeauna, pe care copiii le detectează”, explică psihologul Simona Hainagiu.
Deși majoritatea părinților aprobă această decizie, cadrele didactice spun că, în discuțiile individuale, părinții întreabă în continuare „la ce nivel se află copilul” față de ceilalți.
Directoarea unei școli recunoaște că situația necesită o schimbare de mentalitate: „N-am fost niciodată de acord să facem comparație între copii. Aici e de lucru cu părinții. După părerea mea, care sunt născută ceva mai devreme, am putea comunica rezultatele copiilor direct, în fața clasei.”