Proiectele fotovoltaice dezvoltate de OMV Petrom în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia au intrat oficial în etapa de construcție, potrivit unui comunicat transmis luni de companie.
Energia electrică ce va fi produsă de aceste parcuri este estimată să acopere consumul anual echivalent a aproximativ 410.000 de gospodării din România, calculul fiind realizat pe baza factorului mediu de capacitate pentru energia solară și a datelor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei privind consumul casnic, informează Digi24.
Parcurile sunt amplasate în localitățile Ișalnița, Tismana și Rovinari și vor avea, cumulat, o capacitate instalată de circa 550 MW. Cele patru unități urmează să devină operaționale în cursul anului 2026.
Investiția totală depășește 400 milioane de euro, aproximativ 70% din sumă fiind asigurată prin Fondul pentru Modernizare. Prima tranșă a finanțării, în valoare de aproximativ 16 milioane de euro, a fost încasată în decembrie 2025. OMV Petrom și Complexul Energetic Oltenia participă în mod egal la proiecte, fiecare cu o cotă de 50%.

