România a fost notificată de Statele Unite că echipamente militare și personal american urmează să ajungă în țara noastră într-un timp foarte scurt. Potrivit ministrului Apărării, Radu Miruță, este vorba despre o perioadă de „ore sau zile”, nu de luni.
Dislocarea forțelor americane ar urma să fie temporară și face parte dintr-o solicitare a SUA adresată autorităților române. Decizia a fost analizată în cadrul unei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Potrivit informațiilor prezentate după ședință, în România ar urma să fie aduse echipamente precum avioane de realimentare în aer, sisteme de monitorizare și echipamente de comunicații satelitare. Oficialii români au precizat că aceste capabilități au rol defensiv și nu sunt dotate cu armament propriu-zis.
Echipamentele ar urma să funcționeze în cooperare cu sistemele existente din România, inclusiv cu infrastructura militară deja prezentă pe teritoriul țării. De asemenea, pentru operarea acestor echipamente ar urma să sosească aproximativ 400–500 de militari americani.
Conform informațiilor discutate la nivel oficial, dislocarea ar putea avea loc la bazele aeriene de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii și ar fi valabilă inițial pentru o perioadă de aproximativ 90 de zile.
Camera Deputaților și Senatul au aprobat, în plenul reunit de miercurea trecută, cererea SUA privind dislocarea unor forțe și echipamente militare pe teritoriul României. Opoziția a contestat decizia în timpul dezbaterilor din Parlament, unde ședința a fost marcată de tensiuni. Discursul susținut de Sorin Grindeanu a fost întrerupt de parlamentari, care au folosit vuvuzele și fluiere.

