Guvernul deblochează dezvoltarea geoparcurilor locale

Guvernul deblochează dezvoltarea geoparcurilor locale
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, o ordonanță de urgență care clarifică statutul geoparcurilor, aliniind legislația națională la reglementările Programului UNESCO pentru Geoparcuri Internaționale, conform Mediafax.

Actul normativ modifică și completează OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate și vine să elimine confuziile legislative care au blocat, în ultimii ani, inițiativele de dezvoltare a geoparcurilor în România. Potrivit autorităților, includerea acestora în categoria ariilor protejate a generat interpretări eronate legate de posibile restricții asupra utilizării terenurilor.

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că măsura are rolul de a debloca procesul de desemnare a geoparcurilor și de a încuraja implicarea autorităților locale în astfel de proiecte. „Geoparcurile UNESCO nu înseamnă restricții suplimentare pentru comunități, ci oportunități reale de dezvoltare, educație și vizibilitate internațională”, a subliniat aceasta.

Prin noua reglementare, geoparcurile sunt definite în conformitate cu standardele UNESCO, ca teritorii în care patrimoniul geologic este valorificat integrat, alături de cel natural și cultural, pentru a susține dezvoltarea durabilă a comunităților. Statutul de geoparc UNESCO se acordă pentru o perioadă de patru ani, fiind condiționat de evaluări periodice riguroase.

Reprezentanții ministerului consideră că această clarificare legislativă va permite reluarea și accelerarea procedurilor de desemnare a unor noi geoparcuri în România, cu impact direct asupra economiei locale, creșterii atractivității turistice și promovării patrimoniului la nivel internațional.

Citit 339 ori Ultima modificare Marți, 14 Aprilie 2026 18:53

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro