O investigație publicată de România Curată scoate la iveală o întâlnire discretă care a avut loc în urmă cu șase luni între Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților, doi deputați PSD de Hunedoara și reprezentanții companiei canadiene Euro Sun Mining. Subiectul discuțiilor a fost un proiect de lege controversat care prevede exproprierea cetățenilor români în beneficiul companiilor private, măsură de care investitorul canadian este direct interesat pentru exploatarea de aur și cupru de la Rovina, informează HotNews.ro.
Deși oficialii români nu au informat publicul despre această întrevedere, compania canadiană a menționat în comunicările sale că participanții și-au exprimat angajamentul de a accelera procesul legislativ. CEO-ul Euro Sun Mining a confirmat ulterior interacțiunile, etichetându-le drept „consultări tehnice”. În schimb, nici Sorin Grindeanu și nici ministrul Economiei nu au oferit puncte de vedere până la momentul publicării investigației.
Proiectul de lege, înregistrat în februarie 2026 și semnat de parlamentari din aproape toate partidele (PSD, PNL, USR, UDMR), a fost propus inițial spre dezbatere în procedură de urgență. Totuși, presiunea societății civile a temperat ritmul legislativ. O petiție Declic a strâns peste 25.000 de semnături, iar 60 de ONG-uri au sesizat Comisia Europeană, reclamând că legea favorizează interesele private sub pretextul alinierii la normele europene. Pe 14 aprilie, Senatul a prelungit termenul de adoptare tacită, după ce comisiile de raport au amânat succesiv discuțiile.
Activiștii de mediu avertizează că textul legii nu transpune fidel Regulamentul european privind materiile prime critice (CRMA), ci este scris „cu dedicație” pentru proiecte miniere precum Rovina sau Certej.

