Legea referitoare la câinii comunitari este neconstituţională

Legea referitoare la câinii comunitari este neconstituţională
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că este neconstituţionnală Legea referitoare la câinii comunitari, care prevede că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea face după ce autorităţile locale vor consulta populaţia.

Judecătorii Curţii Constituţionale au admis, cu majoritate de voturi, sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, făcută în 25 noiembrie 2011 de 70 de deputaţi PSD şi 54 de deputaţi PNL.

Anunţul privind neconstituţionalitatea legi a fost primit cu urale de membrii organizaţiilor de protecţie a animalelor care miercuri protestează la Palatul Parlamentului, unde este sediul Curţii Constituţionale.

Regizori, compozitori, critici de film, ziarişti, pictori, sportivi, artişti plastici, fotografi, medici şi societatea civilă au cerut neadoptarea acestei legi.

Potrivit sesizării, prevederile Legii de modificare şi completare a OUG 155/2001 încalcă articolul 61 alineatul 2 din Constituţie, întrucât forma în care a fost adoptată în 22 noiembrie de Camera Deputaţilor diferă fundamental de proiectul aprobat la Senat.

Totodată, legea încalcă articolul 115 alineatul 4 din Constituţie, întrucât aceasta este o propunere de completare şi de modificare a unei OUG şi nu are la bază o lege specială de abilitare, astfel că nu este un caz excepţional care ar impune intervenţia Guvernului în adoptarea unei măsuri urgente.

Citit 799 ori Ultima modificare Miercuri, 11 Ianuarie 2012 12:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.