UPDATE Comandantul Traian Băsescu nu părăseşte vasul România

UPDATE Comandantul Traian Băsescu nu părăseşte vasul România
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că este de meserie comandant de navă şi nu a ratat niciodată destinaţia, el adăugând că nu o să o rateze nici acum cu România. Întrebat dacă s-a gândit la demisia sa, Băsescu a precizat că preşedinţii nu pot demisiona în perioade de criză, adăugând că nu ia în considerare o asemenea soluţie "decât dacă va fi evident că aceasta e soluţia".

"În ceea ce mă priveşte, sunt de meserie comandant de navă şi n-am ratat niciodată destinaţia. Şi n-am s-o ratez nici acum, cu România", a spus preşedintele.

El a insistat că ceea ce a spus nu este un program politic şi a promis că în perioada următoare va încerca să aibă ieşiri publice pentru a explica ceea ce a spus deja.

"Voi încerca să particip la diverse emisiuni pentru a explica orice lucru pe care ar trebui să-l facem", a mai spus Băsescu.


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu are "nimic de schimbat" în comportamentul pe care l-a avut în cele două mandate, cu excepţia diminuării acelor "gafe" pe care uneori le mai face public, el menţionând în acest sens intervenţia televizată în care a avut discuţia cu Raed Arafat.


Preşedintele Traian Băsescu a declarat că oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta "dictator" asupra sa, va continua să sprijine instituţiile statului care luptă împotriva corupţiei, el adăugând că politicianul care este înjurat de dimineaţă până seara nu se poate numi dictator.

 

"Oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta de dictator, voi continua să susţin fără rezerve toate instituţiile statului care luptă împotriva corupţiei, fie că vorbim de Poliţie, de Parchet sau Justiţie", a spus preşedintele.

Traian Băsescu a adăugat că acest lucru nu înseamnă că nu se va manifesta atunci când va considera că s-au făcut erori. "Ceea ce nu înseamnă neapărat că voi fi un om care să nu observe şi să nu se manifeste atunci când voi crede că s-au produs erori", a spus Băsescu.

Preşedintele a spus apoi că doreşte să mai dea explicaţii şi pentru o serie de etichetări pe care le-a primit "constant în mod nedrept".

În acest context, preşedintele a spus că "un dictator pe care îl înjuri de dimineaţă până seara nu este chiar dictator".


Preşedintele a mai declarat că s-a înregistrat "un eşec" în prezentarea proiectului noii legi a sănătăţii, el arătând că acest eşec i se datorează "în cea mai mare parte" şi că va trebui să se revină pe altă platformă şi pe altă voce.

"Avem nevoie de legea sănătăţii. Am înregistrat un eşec în prezentarea publică a proiectului la care s-a muncit foarte mult şi în credibilitatea acestui proiect. Mi se datorează în cea mai mare parte acest eşec", a afirmat Traina Băsescu. El a adăugat că ar trebui revenit cu legea sănătăţii, pe o altă platformă de încredere, pe o altă voce. "Ar trebui revenit pe o altă platformă de încredere, pe o altă voce şi mai ales cu eventualele modificări care trebuie făcute proiectului care a fost în tentativă de a intra în dezbaterea publică", a mai spus Băsescu.

 


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că este nevoie de "un comportament modest şi decent al politicienilor", el menţionând că, deşi nu au venit toţi săraci în politică, atunci când în ţară se impun măsuri de austeritate, "parcă deranjează comportamentul arogant şi lipsit de modestie".


Traian Băsescu a declarat că vrea să le spună românilor că ştie "ce trebuie făcut", el arătând că "în parteneriat cu Guvernul" va trebui deschis "un orizont de ţară nouă pentru români".


Preşedintele Traian Băsescu a precizat că, datorită eforturilor populaţiei, România a ieşit din recesiune, menţionând că speră ca cifrele statistice de la finalul lunii februarie să confirme acest lucru, el precizând: "Suntem unde trebuie".


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că şi-a creat impresia că pentru o parte din români s-a creat o "ruptură" cu preşedintele, el precizând că prima sa obligaţie este de a restabili "legătura de încredere" cu aceia care şi-au pierdut-o.

"Mă adresez românilor pentru că manifestaţiile din ultima vreme, scandările din stradă, mesajele de pe mijloacele electronice mi-au creat impresia că pentru o parte dintre români s-a creat o ruptură între populaţie şi preşedinte. Pentru români, obligaţia preşedintelui de a-i reprezenta continuu este unul dntre imperativele majore. Aş vrea ca românii să înţeleagă că îmi este extrem de clară situaţia în care se află. Prima obligaţie este aceea de a restabili legătura de îăncredere între mine şi acea parte a populaţiei care şi-a pierdut încrederea în preşedinte", a declarat Băsescu. 

Citit 1428 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Ianuarie 2012 19:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.