Camera Deputaţilor a respins ridicarea imunităţii lui Ion Stan

Camera Deputaţilor a respins ridicarea imunităţii lui Ion Stan
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Camera Deputaţilor a respins, vineri, prin vot, ridicarea imunităţii deputatului PSD Ion Stan, au declarat surse din rândul parlamentarilor care participă la numărarea voturilor.

Conform surselor citate, s-au înregistrat 226 de voturi "împotriva" cererii MJ se încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD şi doar 145 de voturi "pentru". Votul a fost secret cu bile.

Potrivit anchetatorilor, deputatul PSD Ion Stan i-ar fi cerut denunţătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, "câte două milioane, de benzină", pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre "un miliard, un miliard două sute".

Potrivit referatului trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care se solicită încuviinţarea arestării deputatului PSD Ion Stan, procurorii arată că parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunţătorului său.

În interceptări, Ion Stan îi solicită denunţătorului său să îl ajute financiar în campania electorală, acesta precizând procurorilor, de asemenea, că în 2009 a plătit pentru peste 155.000 de găleţi roşii care au fost împărţie în campania electorală pentru europarlamentare. În schimbul banilor, Stan i-a promis omului de afaceri contracte pe bani publici.

În urma solicitării ministrului Justiţiei, Comisia Juridică a Camerei a avizat pozitiv cererea privind arestarea preventivă a deputatului Ion Stan, însă această cameră legislativă nu s-a mai putut întruni înainte de scrutinul din 9 decembrie pentru a da, la rândul său, un vot în acest sens.

Deputaţii nu au putut să se pronunţe nici în 12 decembrie pe solicitarea procurorilor de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, din lipsa cvorumului, preşedintele Camerei anunţând atunci că raportul Comisiei juridice rămâne pe ordinea de zi a viitorului Parlament.

Citit 567 ori Ultima modificare Vineri, 21 Decembrie 2012 14:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.