Relu Fenechiu: CFR Călători ar putea implementa o politică de low-cost în transportul de călători pe calea ferată

Relu Fenechiu: CFR Călători ar putea implementa o politică de low-cost în transportul de călători pe calea ferată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

CFR Călători ar putea implementa o politică de low-cost în transportul de călători, în prezent fiind în analiză un astfel de program, a declarat, duminică, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Acesta a precizat ca i-a plăcut ideea preşedintelui Consiliului de Administraţie al companiei CFR Călători, Alexandra Gătej, de a implementa în transportul feroviar de călători un program de genul "să mergi cu zece lei la mare".

"Alexandra Gătej, o persoană pe care o apreciez, a venit cu o idee care mi-a plăcut foarte mult - şi se vede că experienţa din managementul privat o ajută - aceea de a face un program să mergi cu 10 lei la mare. Poate este exagerat cu 10 lei... Un gen de low-cost. Exact asta mi-a spus: că va încerca să studieze politicile de low-cost din aviaţie şi să vedem dacă nu putem implementa o politică de low-cost şi în transportul de călători, mai ales că, dacă suntem corecţi cu noi, ar trebui să fie cam low-cost transportul nostru de călători. Eu mă bucur că a propus un astfel de program, sper să şi ţină", a spus Fenechiu, la Pro TV.

Citit 650 ori Ultima modificare Duminică, 21 Aprilie 2013 12:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.