Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri: Peste 840.000 de metri cubi de tăieri ilegale, constatate în primele nouă luni din 2013

Ministrul delegat pentru Ape şi Păduri: Peste 840.000 de metri cubi de tăieri ilegale, constatate în primele nouă luni din 2013
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 840.000 de metri cubi de masă lemnoasă provenită din tăieri ilegale a fost depistată de inspectoratele silvice în primele nouă luni din 2013, de peste patru ori mai mult decât în perioada similară a anului anterior, a anunţat ministrul delegat pentru Ape şi Păduri Lucia Varga.

Ministrul a apreciat că această creştere a constatărilor arată că inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare (ITRSV), din subordinea Departamentului pentru Ape şi Păduri, "au dat primele semne de eficientizare a activităţii", adăugând că procesul de întărire a activităţii de control trebuie să continue.

Prin tăierile ilegale de 843.422 de metri cubi, a fost afectată o suprafaţă de aproximativ 600.000 de hectare de pădure, a mai spus ministrul.

În primele nouă luni ale anului trecut ITRSV-urile au constatat tăieri ilegale de 194.399 de metri cubi.

Lucia Varga a mai spus că sunt câteva inspectorate care s-au remarcat, cel din Cluj-Napoca depistând o cantitate de 205.790 de metri cubi din tărieri ilegale, adică un sfert din întreaga cantitate.

Totodată, în primele nouă luni ale acestui an, s-au constatat 2.672 de infracţiuni şi 11.250 de contravenţii legte de păduri, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistrate 2.217 infracţiuni şi 15.570 de contravenţii

Citit 483 ori Ultima modificare Joi, 12 Decembrie 2013 13:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.