Premiul categoriei I la Loto 5/40, de peste 720.000 de lei, a fost câştigat

Premiul categoriei I la Loto 5/40, de peste 720.000 de lei, a fost câştigat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premiul categoriei I a jocului Loto 5/40, de peste 720.000 de lei, a fost câştigat, de un singur jucător, în timp ce premiul de aproape 730.000 de lei la Loto 6/49 a fost reportat, potrivit Loteriei Române.

Numerele extrase duminică la Loto 5/40 sunt 26, 3, 12, 1, 19 şi 9, un singur jucător având bifate pe bilet primele cinci numere extrase şi câştigând astfel premiul categoriei I de 721.232 de lei.

La categoria a II-a (cinci numere din toate cele şase extrase) au fost trei câştiguri a câte 74.429 de lei.

Premiul categoriei I la Loto 5/40 a fost câştigat de 15 ori anul trecut, cel mai mare fiind de 1.057.070 de lei.

Numerele extrase duminică la Loto 6/49 sunt 33, 45, 25, 10, 4 şi 48, niciun jucător nereuşind să le ghicească pe toate, astfel că premiul categoriei I, în valoare de 728.191,64 de lei, a fost reportat pentru următoarea extragere.

La categoria a doua a jocului Loto 6/49 (cinci numere ghicite din şase) au fost 12 variante câştigătoare, fiecare premiu fiind în valoare de 22.007,98 de lei.

Premiul categoriei I la Loto 6/49 a fost acordat ultima dată în 30 decembrie, când un jucător din Galaţi a câştigat aproape 1,9 milioane de lei, în urma extragerii suplimentare de Anul Nou.

Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câştigat în 14 iulie anul trecut. În 2013, marele premiu la Loto 6/49 a fost câştigat de cinci ori.

Citit 867 ori Ultima modificare Luni, 06 Ianuarie 2014 09:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.