Un nou dosar penal la Pungeşti, în care sunt vizaţi 12 protestatari
Foto: Foto: realitatea.net

Un nou dosar penal la Pungeşti, în care sunt vizaţi 12 protestatari
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui au întocmit un nou dosar penal la Pungeşti, în care sunt vizate 12 persoane, pentru tulburare de posesie, în urma unei plângeri depuse de Asociaţia Crescătorilor de Animale în care se arată că protestatarii au ocupat abuziv islazul comunal.

Un număr de 12 persoane care protestează faţă de gazele de şist în comuna vasluiană Pungeşti au intrat în atenţia poliţiştilor de investigaţii criminale, după ce ar fi ocupat abuziv islazul comunal din localitatea Siliştea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ancheta în acest caz a fost declanşată în urma unei plângeri depuse de către reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de Animale Pungeşti, în care se arată că pe o suprafaţă de teren pe care o deţin printr-un contract de concesiune cu primăria se află mai multe persoane, fără acordul proprietarilor.

"În urma plângerii depuse de asociaţia în cauză, s-a întocmit dosar penal în care poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie. La momentul depunerii sesizării, poliţiştii deplasaţi la locul indicat au identificat un număr de 12 persoane, precum şi două corturi. Urmează ca aceste persoane să fie citate pentru audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui", a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Porţiunea de islaz pe care au fost găsite cele 12 persoane şi două corturi reprezenta noua locaţie a "taberei de rezistenţă" a protestatarilor de la Pungeşti, după ce Poliţia şi Jandarmeria i-au determinat pe manifestanţi să renunţe la prima tabără, înfiinţată după evenimentele din 16 octombrie 2013 vizavi de locaţia deţinută de compania Chevron.

Citit 736 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Ianuarie 2014 17:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.