Preşedintele Traian Băsescu: Guvernul funcţionează cu măsuri care deja încalcă Constituţia

Preşedintele Traian Băsescu: Guvernul funcţionează cu măsuri care deja încalcă Constituţia
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1Tv, că Guvernul funcţionează cu măsuri care deja încalcă Constituţia, în condiţiile în care trei miniştri au demisionat, iar premierul, care "deţine" Monitorul Oficial, nu publică revocarea acestora.

"Este un nou abuz de tipul Victor Viorel Ponta, plagiator, el are Monitorul Oficial, nu publică revocarea miniştrilor care au demisionat. Suntem iar în stilul de a guverna neconstituţional al lui Victor Viorel Ponta, el crede că şi Guvernul funcţionează ca doctoratele. Face o mare greşeală domnul prim-ministru. Trebuia să fie nişte miniştri interimari, dintre membrii Cabinetului", a spus Băsescu.

Preşedintele a menţionat că este nepermis ca într-un stat democratic să nu ştii dacă un ministru este sau nu este în funcţie. "Domnul prim-ministru ne povesteşte că nu sunt publicate în Monitorul Oficial. Oamenii ăştia au demisionat şi nu mai vin la serviciu", a spus Băsescu.

Citit 719 ori Ultima modificare Luni, 17 Februarie 2014 11:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.