TORŢIONARUL Alexandru Vişinescu a fost TRIMIS în JUDECATĂ
Foto: Foto: romanialibera.ro

TORŢIONARUL Alexandru Vişinescu a fost TRIMIS în JUDECATĂ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Torţionarul Alexandru Vişinescu, în vârstă de 88 de ani, a fost trimis în judecată de Parchetul instanţei supreme, fiind acuzat de crimele din perioada când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, unde a instituit un regim de teroare căruia i-au căzut victime deţinuţi politici, a informat mediafax.ro.

Sub comanda sa, în temniţa comunistă a fost instituit un regim de teroare căruia i-au căzut victime mai mulţi deţinuţi politici, printre care şi liderul ţărănist Ion Mihalache, a relatat şi europafm.ro.

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a fost instituţia care a sesizat Parchetul în acest caz şi care a descoperit că Alexandru Vişinescu s-ar face vinovat de moartea a 12 deţinuţi politici.

În cei şapte ani în care a condus penitenciarul, Vişinescu a instaurat un regim de tortură şi teroare.

Fostul torţionat trăieşte într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună, după cum a descoperit presa naţională.

După mediatizarea cazului său, el a reacţionat violent la încercările reporterilor de a vorbi cu el, înjurându-i şi încercând să-i lovească.

Ca urmare a deschiderii dosarului torţionarilor, Ministerul Justiţiei a promovat un proiect de lege potrivit căruia aceştia ar urma să plătească despăgubiri victimelor din închisorile comuniste.

În septembrie 2013, lui Vişinescu i s-a adus la cunoştinţă acuzaţia de genocid.

Procurorii arătau atunci că în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe şi nu le-a oferit accesul la hrană şi asistenţă medicală, se arată pe siteul romanialibera.ro.

Citit 841 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Iunie 2014 13:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.