Ce bolnavă-i moara mea din vale!
ce bolnavă-i moara mea din deal!...
calul nu mai are don Quijote,
don Quijote nu mai are cal!
Pentru astă boală nu sunt leacuri...
toate stau cu aripa-n pământ...
şi-or să moară toate...or să moară
chiar şi-n zarea omului de rând!
Şi mă-ntreb: ce va să facă vântul?
unde-o să-şi mai deie din avânt?
fără mori, ca va să facă omul
fericit că nu mai are Când,
bucuros că nu mai are Unde,
liniştit că nu mai are Cum
să-şi mai lase (şi) visarea-n largul
diavolesc al sfântului Acum?
Nimeni nu-(şi) mai trece vro idee
printre pietre, nimeni nu mai vrea
nici să creadă ca-ntâlnit (vrodată)
vreun picior de moară-n calea sa!
Sunt bolnave morile din lume,
toată lumea-i goală printre mori
şi le-ascultă cum îşi pierd suflarea...
fostă şi a mea n-atâtea ori!
