Ieşi din lut şi te sui spre lumină, încet...
şi frumoasă din prima secundă...
şi nimeni nu-ţi cântă şi nu te leagănă
în/spre calea laptelui, rotundă!
Nimeni nu te aude cum cauţi pe brânci
raza aceea, înălţătoare...
şi nimeni nu se apropie de tine,
mireas-a nimănui, muritoare!
Măcar să-ţi dea o picătură de apă
şi să te ajute să te ridici
şi să pleci mai repede din ceastă lume
condamnată la silnicul aici!
Ies din cer şi mă dau la-ntuneric, încet...
şi urât din prima clipită...
şi toţi mă descântă şi toţi mă leagănă
în/spre calea otrăvii-ispită!
Şi toţi mă aud triumfal în păşire...
şi mă împing, luciferici, spre lut...
şi mă sugrumă, inexorabili şi strâmbi...!
o, doamne, cât dumnezeu am pierdut!
Tu rămâi în lumină, eu pier n-întuneric...
(şi câtă stea am avut, câtă stea!)...!
Eu te las pe calea laptelui, cuminte
şi pururi singură, volbura mea!
