PAȘAPORTUL ar putea deveni act de identitate
Foto: Sursa foto: mediafax.ro

PAȘAPORTUL ar putea deveni act de identitate
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Un grup de senatori şi deputaţi PNL au iniţiat, potrivit mediafax.ro, un proiect de lege pentru modificarea OUG 97/2005, prin care paşaportul ar urma să devină act de identitate, la fel ca buletinul de identitate sau cartea de identitate provizorie.

''Respectând drepturile fiecărui individ şi doar în condiţiile prevăzute de lege, legitimarea de către reprezentanţii abilitaţi ai statului trebui să poată fi realizată şi în lipsa cărţii de identitate. Condiţionarea legitimării de existenţa sau prezenţa exclusivă a cărţii de identitate e nejustificată, având în vedere că statul roman eliberează şi alte documente de identificare, precum paşaportul'', arată iniţiatorii în expunerea de motive.

''Legitimarea şi/sau identificarea cetăţenilor, mai ales în actualul context european, în timpul fenomenului denumit criza migranţilor şi pe fundalul unor ameninţări din partea unor actori non-statali, poate fi esenţială sub aspectul siguranţei naţionale'', mai spun parlamentarii.

Citit 3525 ori Ultima modificare Luni, 14 Martie 2016 00:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.