Cel mai vechi club din ţară | 20 de ani de KIWANIS la Galaţi

Cel mai vechi club din ţară | 20 de ani de KIWANIS la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Clubul Kiwanis Galaţi a împlinit 20 de ani, fiind cel mai vechi club activ din ţară, ocazie cu care s-a făcut şi schimb de guvernatori la nivel naţional, doctoriţa gălăţeană Jeana Ioan Sprânceană preluând funcţia de la Gabi Tolontan, din Vaslui.

Tot pentru a marca acest eveniment, vineri, 7 octombrie, a poposit la Galaţi o delegaţie de 18 francezi din Districtul Kiwanis France Monaco şi peste 30 de români de la Cluburile Kiwanis din toate colţurile ţării. Cu acest prilej s-a făcut un bilanţ al acţiunilor sociale pe care membrii Federaţiei Cluburilor din România le-au desfăşurat pe parcursul acestui an pentru copii. S-au organizat, cu sprijinul Kiwanis SUA, două tabere la Sâmbăta de Sus pentru copiii bolnavi de cancer şi de hemofilie; s-a făcut o tabără de formare Kiwanis în Covasna şi alta la Praga. Cu contribuţia Kiwanis France-Monaco s-au distribuit haine şi peste 7.000 de perechi de încălţăminte, în valoare de peste 125.000 de euro. Alte 4.134  de perechi de sandale, în valoare de 69.000 euro, primite în luna septembrie, aşteaptă să fie distribuite de kiwanienii români copiilor nevoiaşi şi părinţilor acestora.

Cei 400 de membri Kiwanis din România au desfăşurat peste 10.000 de ore de voluntariat, au organizat 580 de evenimente de pe  urma cărora au beneficiat peste 9.000 de copii.

Oaspeţii au fost cuceriţi de copiii din Galaţi, majoritatea bursieri Kiwanis. La "Seara prieteniei", elevii bursieri Kiwanis Irina Miron, Gabriel Moldoveanu, Maria Barbu şi Sebastian Ştefan, îndrumaţi de profesorii Jana Andreescu şi Liliana Negoescu, au pictat patru tablouri care au fost oferite în dar Guvernatorilor francezi. Au cântat pentru oaspeţi elevi ai Liceului de Arte: Agnes Vrânceanu, Isabela Nica, Alexandra Ion, Sabin Iordache, Andra Stoica şi Gabriel Cucoş, acompaniaţi de profesor Emil Răileanu. 

Au cântat în limba franceză Sabina Crăescu, Andreea Voinea şi Alexandra Palade, pregătiţi de profesorii Angela Mihăilescu, Rodica Koler, Larisa Pelin (limba franceza). Andreea Ignat, fostă elevă a Liceului de Arte, care instruieşte trupa de copii câştigătoare a primei etape a concursului Next Star, a încheiat programul festiv în aplauzele întregii săli. Club Kiwanis Galaţi a sponsorizat trupa cu 500 de lei pentru deplasarea la Bucureşti la etapa următoare Next Star. Un minirecital a susţinut şi Maria Crăciun, mica vedetă a Galaţiului, de asemenea, bursieră Kiwanis.

Citit 5077 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Octombrie 2016 14:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.