Viaţa liberă

Viaţa liberă

Avertizare urgentă de vijelii şi ploi torenţiale pentru jumătatea de nord a judeţului Galaţi

Joi, 29 August 2024 14:52 | Publicat în Regional
Administraţia Naţională de Meteorolorgie a emis, joi, la ora 14.30, o avertizare urgentă de vijelii şi ploi torenţiale pentru jumătatea de nord a judeţului Galaţi, valabilă între orele 14.45 şi 16.00. În acest interval de timp, se vor produce vijelie puternice, cu viteza vântului la rafală de 70-90 km/h, descărcări electrice frecvente, grindină şi averse torențiale. Zona vizată de Codul portocaliu de vreme rea cuprinde localităţile: Târgu Bujor, Corod, Măstăcani, Fâr ...

Arcada a ajuns la 12 jucători

Vineri, 30 August 2024 07:00 | Publicat în SPORT
VOLEI. Lotul echipei masculine CSM Arcada s-a întregit cu încă doi jucători, care au încheiat programul la selecționatele țărilor respective. Cei doi sunt ridicătorul leton Gustav Freimanis și croatul Bernard Bakonji. Aceștia s-au alăturat echipei gălățene în programul de pregătire, în vederea partidelor amicale, dar și a meciurilor de la "Cupa Arcada". ...

Curse suplimentare de transport pentru suporterii echipei Oţelul

Joi, 29 August 2024 14:15 | Publicat în EVENIMENT
Programul de transport public local va fi modificat vineri, 30 august 2024, începând cu ora 21,00, pentru meciul de fotbal dintre SC Oțelul Galați și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, din cadrul etapei a 8-a a Superligii, anunţă Primăria Galaţi. Iată care sunt modificările: Traseul 39 (Micro 19 - Bariera Traian ) - se suplimentează cu 4 semicurse, cu plecări din stațiile Flora și Spitalul de copii; Traseul 20 ( Complex Siret - Gara CFR) - se suplimentează cu 1 semicursă, cu plecare ...

Expoziţie nouă la Casa Artelor

Vineri, 30 August 2024 12:23 | Publicat în UNDE MERGEM
Casa Artelor își redeschide porțile după vacanţa de vară cu expoziția "Ecouri ale tăcerii", semnată de tânăra artistă Georgiana Geanina Susanu Vernisajul expoziției va avea loc luni, 2 septembrie, la ora 18.00, la sediul din strada Domnească nr. 58. Pe simeze se vor afla lucrări de grafică și pictură, realizate pe parcursul anilor de studii universitare, dar și creații mai recente, care ilustrează evoluția stilului și tematicii abordate de tânăra artistă. Accesul la ve ...

Gălăţeni, la „Galeria cu 13 ferestre” de la Hida

Vineri, 30 August 2024 12:02 | Publicat în CULTURA
"Galeria cu 13 ferestre" din comuna sălăjeană Hida își va deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 31 august, în cadrul evenimentului "Noaptea muzeelor la sate", având printre participanţi şi doi gălăţeni.Inaugurarea oficială a noului spațiu va avea loc la ora 11.00, cu evenimentul "De ce (mai) facem artă?", al cărui invitat de onoare va fi Vicentziu Pușcașu, lector doctor la Facultatea de Arte a Universităţii "Dunărea de Jos" din Galați.Printre expoziţiile organ ...

UPDATE. Undă verde pentru drumul expres Focșani - Brăila

Luni, 02 Septembrie 2024 08:57 | Publicat în Regional
Printr-un comunicat de presă transmis duminică, 1 septembrie 2024, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunţă că a transmis, spre validare către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), documentația pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani-Brăila, o investiție estimată la aproximativ un miliard de euro, finanțată din fonduri europene. „Drumul Expres Focșani-Brăila va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești-Pașcani (A7 ...

Probleme în alimentarea cu apă în 16 localităţi din judeţul Galaţi

Vineri, 30 August 2024 10:30 | Publicat în Regional
În 16 localităţi din judeţul Galaţi, alimentarea cu apă este asigurată cu dificultate, existând diverse tipuri de restricţii sau fiind furnizată intermitent în anumite intervale orare, potrivit celui mai recent raport al Administrației Naționale Apele Române.La nivel naţional, sunt afectate 388 de localităţi care dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, dintre care opt oraşe (Iaşi, Paşcani, Târgu Neamţ, Dorohoi, Hârlău, Târgu Lăpuş, Novaci şi Solca), pe ...

Galaţiul - al doilea cel mai curat aer din ţară

Joi, 29 August 2024 21:06 | Publicat în Regional
O analiză de performanță urbană a celor 41 de municipii reședință de județ din România arată că Galaţiul se află pe locul al doilea în ţară în ceea ce priveşte calitatea aerului Cel mai curat aer este în Reșița, iar în spatele Galaţiului se află oraşele Sf. Gheorghe, Brăila, Tg. Jiu, Focșani, Slobozia, Satu Mare, Tulcea și Zalău. În cadrul analizei au fost agregate valorile monitorizate de Ministerul Mediului pentru patru parametri: NO2 (dioxid de azot), NOx  ...

Avertizare meteo de averse şi descărcări electrice în judeţul Galaţi, până la ora 23.00

Joi, 29 August 2024 11:37 | Publicat în Regional
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o avertizare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabilă până la ora 23.00, pentru Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei (inclusiv judeţul Galaţi), sudul Transilvaniei, nordul și estul Munteniei şi nord-estul Olteniei. În intervalul de timp menționat, se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu viteze în general de 50-60 km/h) și ...

Doi secretari de stat s-au întâlnit cu pensionarii gălăţeni

Joi, 29 August 2024 08:00 | Publicat în Regional
Doi secretari de stat din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Ilie Stanciu, care coordonează asistența socială și are în subordine Casa Națională de Pensii, și Francis Oscar Gal, responsabil cu dialogul social, precum și Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, au participat, la invitația prefectului județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, la ședințele Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice și Dialog So ...
Pagina 143 din 519