Nicușor Dan, pregătit să anunțe vineri noul premier
Joi, 19 Iunie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
La aproape trei săptămâni de la primul val de consultări, președintele României, Nicușor Dan, a convocat joi, 19 iunie, o nouă rundă de discuții cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui nou prim-ministru. Surse politice citate de HotNews.ro afirmă că șeful statului ar urma să anunțe vineri numele premierului desemnat.
Consultările s-au desfășurat la Palatul Cotroceni și au durat aproximativ patru ore. Imediat după încheierea discuţiilor, Nicușor Dan a avut ...
Mandatul guvernului interimar se apropie de sfârşit, iar veştile bune dinspre Cotroceni, acolo unde au fost reluate ieri negocierile cu partidele politice, încă se lasă aşteptate.
Cine s-a aflat în preajma politicienilor sau măcar i-a urmărit îndeaproape, ştie că misiunea nu-i deloc uşoară. Nu îi plânge nimeni, însă, că tot domniile lor au mâncat toate resursele ţării până acum, fără să se gândească prea mult le ce punem pe masă după alegeri. Promisiuni de mărir ...
Președintele Nicușor Dan a reluat luni după-amiază, 16 iunie, negocierile cu liderii partidelor parlamentare, într-un context tensionat, în care mandatul guvernului interimar se apropie de final, potrivit Mediafax.
Întâlnirea a fost precedată de o ședință tehnică, desfășurată cu specialiștii formațiunilor politice, axată pe măsurile fiscale urgente.
Alegerea viitorului premier rămâne deschisă, fiind analizate mai multe variante, inclusiv una tehnocrată. Printre numele v ...
Nicușor Dan a preluat oficial funcția de președinte al României
Luni, 26 Mai 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Nicușor Dan a devenit oficial președintele României luni, 26 mai, odată cu depunerea jurământului în fața Parlamentului, la ora 12,00. Ceremonia a avut loc la Palatul Parlamentului, unde noul președinte a susținut și primul său discurs oficial, conturând direcțiile principale ale mandatului său.
„Societatea a demonstrat că este vie și puternică. Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, în limitele statului de drept. Vă invit să continuați să fiți implica ...
Murăturile de Galați, excluse din planul de apărare civilă
Marți, 20 Mai 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nici n-a apucat să cânte cocoșul de la Cotroceni primul refren din imnul de reconciliere socială "Lambada săracului" de după alegerea lui Nicușor, că interimarul Bolojan a promulgat legea care permite doborârea dronelor în spațiul aerian al României. Teoretic, e o primă veste bună. Practic, e tot ce li se putea întâmpla mai rău gospodinelor acestei țării, și mă refer la româncele care se chinuiesc să pună murături, atât pentru consum propriu, cât și pentru a-și f ...
Circulă pe rețelele sociale o glumă cum că, după alegerile din 18 mai, votanții lui Nicușor Dan vor avea nevoie de antidepresive dacă va ieși preşedinte George Simion, iar cei care îl votează pe Simion vor avea nevoie de medicamente contra furiei dacă va ieși câștigător Dan. Din păcate, nu mai este de mult o glumă, ci o realitate care ar trebui să dea fiori oricui, și asta pentru că, în România, mămăliga explodează rar, dar zdravăn.
Am trecut cu mult de faza dialogul ...
IMM România, recompensă pentru contribuția la dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii
Miercuri, 07 Mai 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Pentru contribuția adusă la dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, IMM România a fost recompensată, marți, la Palatul Cotroceni, de președintele interimar Ilie Bolojan, prin conferirea Ordinului „Meritul Industrial și Comercial” în grad de Cavaler. Premiul a fost înmânat președinților de onoare ai organizației, Florin Jianu și Ovidiu Nicolescu.
„IMM România a primit distincția în semn de apreciere pentru contribuția semnificativă la realizarea unui ...
Nu aveţi senzaţia, în ultima perioadă, că domnii şi doamnele (nu discriminăm) din politica românească se joacă, pur şi simplu, de-a partidul? Nu cred să se mai fi întâmplat vreodată, în plină campanie electorală pentru Cotroceni, ca politicienii să explodeze partidele de pe dinăuntru, fără niciun fel de grijă pentru imagine, fără vreo bătaie de cap referitoare la cum va înregistra electoratul chestiunea şi dacă nu cumva îi va arde exact acolo unde îi doare mai mult ...
Cei 11 candidaţi la alegerile prezidenţiale din 4 mai 2025
Joi, 20 Martie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Pentru funcţia de preşedinte al României concurează 11 candidaţi, dintre care patru independenţi.
Pentru prima dată în istoria post-decembristă, PSD nu are candidat propriu la alegerile prezidenţiale. Premierul Marcel Ciolacu, singurul candidat PSD care a ratat finala prezidenţială în ultimii 35 de ani, a refuzat să intre din nou în competiţie. Prin urmare, social-democraţii mizează pe fostul liberal Crin Antonescu, candidatul comun al coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR-mino ...
Reacții după anunțul demisiei președintelui Klaus Iohannis
Luni, 10 Februarie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Crin Antonescu a declarat, luni, că decizia preşedintelui a fost una înţeleaptă şi vor proceda în consecinţă, el arătând că este o situaţie preferabilă declanşării unui proces de suspendare, care ar fi adus o temă falsă, practic, pe agendă, mergând până la un referendum, potrivit News.ro.
Lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că demisia lui Klaus Iohannis vine foarte târziu, mult prea târziu ca să mai poată fi socotită de onoare, şi nici nu ne aduce răspunsuri la ...
Pagina 1 din 2