Preşedintele Nicușor Dan lansează o strategie pentru securitatea României

Preşedintele Nicușor Dan lansează o strategie pentru securitatea României
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Administrația Prezidențială a publicat documentul Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2025-2030, prezentat de președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă la Cotroceni. Strategia pune accentul pe cetățeanul român și stabilește cadrul pentru protejarea drepturilor, libertăților și intereselor naționale în fața provocărilor contemporane, conform HotNews.ro.

„Persistenţa fenomenului corupţiei şubrezeşte statul, slăbeşte impardonabil capacitatea noastră defensivă, în sens larg, şi diluează pactul de încredere dintre instituţii şi cetăţeni. Să o spunem fără ocolişuri: cetăţenii noştri ar putea ezita să apere o Românie coruptă, dar vor fi pe deplin solidari cu o ţară care le apără cu bună credinţă libertăţile şi interesele”, subliniază președintele în introducerea documentului.

Potrivit lui Nicușor Dan, România se află într-o perioadă de incertitudine, la peste trei decenii de la Revoluția din 1989, iar cetățenii au motive să fie preocupați de impactul geopolitic asupra securității și prosperității lor. Strategia răspunde acestor întrebări și propune măsuri care să întărească statul și să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale românilor.

Documentul stabilește ca prioritate consolidarea valorilor democrației, debirocratizarea, digitalizarea, gestiunea responsabilă a resurselor, selecția pe merit și stimularea creativității și libertății economice. „Toate acestea reclamă o abordare transparentă şi colaborativă, cu instituţii funcţionând într-o logică de cooperare onestă şi responsabilă, deschise controlului cetăţesc şi oferind astfel garanţii reale că România devine un stat rezistent la şocuri interne sau externe, capabil să răspundă în mod adecvat noilor ameninţări şi riscuri de securitate”, explică președintele.

Nicușor Dan subliniază că strategia răspunde și contextului regional dificil, generat de agresiunea rusă asupra Ucrainei, competiția geopolitică globală, protecționismul comercial, lupta pentru tehnologii și resurse, precum și revoluția Inteligenței Artificiale.

Documentul introduce conceptul de „independență solidară”, care presupune urmărirea responsabilă a intereselor naționale, în paralel cu un angajament ferm față de parteneri și aliați, UE, NATO, SUA și Republica Moldova.

Președintele precizează că strategia va fi adoptată într-o ședință a CSAT pe 24 noiembrie și prezentată Parlamentului pe 27 noiembrie, având un plan de implementare și rapoarte de progres care vor fi discutate la CSAT și în comisiile de apărare.

Citit 245 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Noiembrie 2025 18:46

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro