Franţa: Ieşirea din izolare, respinsă simbolic

Marți, 05 Mai 2020 14:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Senatul francez a respins luni, 4 mai 2020, planul guvernului de ieşire din izolare începând cu 11 mai, acesta fiind însă un vot simbolic, care nu va afecta punerea în aplicare a acestui plan, relatează dpa. Camera superioară, dominată de opoziţia conservatoare, a votat cu 89 de voturi pentru şi 81 împotrivă pentru a respinge planul premierului Edouard Philippe. Premierul a declarat că restricţiile au fost esenţiale pentru a preveni o suprasolicitare a serviciilor de sănătate, ...
Guvernul spaniol, minoritar, a avertizat opoziţia că ţara riscă să cadă într-o stare de "haos sanitar şi economic" dacă starea de urgenţă votată pentru a încetini pandemia nu va fi prelungită, informează AFP. Guvernul condus de socialistul Pedro Sanchez, tot mai criticat pentru modul în care a gestionat criza ce a făcut până acum peste 25.000 de morţi, va cere miercuri, 6 mai 2020, parlamentului să voteze în favoarea prelungirii stării de urgenţă pentru o nouă perioadă ...
O conferinţă a donatorilor, organizată online de Comisia Europeană, a permis strângerea a 7,4 miliarde de euro pentru a finanţa dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus, a anunţat preşedinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, relatează Reuters. "Am făcut-o. În doar câteva ore, am strâns 7,4 miliarde de euro pentru vaccin, diagnosticare şi tratament. Asta va contribui la începerea unei cooperări globale fără precedent", a declarat Ursula von der Leyen, p ...

Unii polițiști au dat amenzi în mod abuziv

Luni, 04 Mai 2020 21:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul de Interne admite că unii poliţişti au dat amenzi în mod abuziv în perioada stării de urgenţă legate de coronavirus şi spune că aceste cazuri sunt anchetate. Ministrul de Interne le recomandă celor care se consideră nedreptăţiţi să facă o sesizare. "Unde am fost sesizaţi că s-au făcut abuzuri se fac cercetări de către inspectoratele judeţene, fie că au fost amendaţi de Poliţie sau de Jandarmerie, Poliţia de Frontieră. Unde au fost abuzuri la Poliţiile Loca ...

BUCUREŞTI CORONAVIRUS | Echipă medicală virtuală

Luni, 04 Mai 2020 21:45 | Publicat în SĂNĂTATE
În Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Militar Central, şi-a început activitatea o echipă medicală virtuală, prin intermediul căreia medicii şi asistentele pot afla ce nevoi au pacienţii, fără a fi necesar să intre în salonul în care sunt internaţi, potrivit unui anunţ al unităţii sanitare. "O echipă medicală completă, dar virtuală, formată dintr-un medic coordonator, un medic specialist, două asistente medicale şi două infirmiere, şi-a început activitatea în ...
Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni, 4 mai 2020, într-o declaraţie de presă, că, odată cu ieşirea din starea de urgenţă şi intrarea în starea de alertă, se vor redeschide saloanele de îngrijre personală, cabinetele stomatologice şi muzeele, adăugând că, în spaţii închise, "cu toţii vom purta mască". Conform şefului statului, "epidemia nu a trecut şi trebuie să fim responsabili, să avem grijă în continuare". "După 15 mai, putem, în principiu, să ne mişcăm ...

803 români au murit din cauza COVID-19

Luni, 04 Mai 2020 17:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până pe 4 mai 2020, la ora 13,00, pe teritoriul României au fost confirmate 13.512 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.269 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 803 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. De la ultima informare, au fost înregistrate 349 de noi cazuri de îmbolnăvire. În secţiile de terapie intensivă sunt inte ...
Încă trei decese din cauza coronavirusului în judeţul Galaţi. Este vorba despre trei bătrâni din centrele de îngrijire "Sf. Ilie" şi "Sf. Spiridon". Astfel, numărul total al deceselor a ajuns la 58, dintr-un total de 415 persoane confirmate cu COVID-19. "La căminul "Sf. Ilie" s-au înregistrat în weekend patru decese, iar luni încă unul, în total avem 36 de decese. La căminul "Sf. Spiridon", din rândul beneficiarilor sunt 62 de pozitivi, cu unul mai mult decât duminică, iar d ...
Pericol biologic la căminul "Sf. Spiridon", din cauza zecilor de saci de gunoaie care zac în curtea instituţiei, chiar lângă gardul din strada Domnească. Mormanele de gunoaie, care provin din camerele bătrânilor decedaţi din cauza coronavirusului, unele ambalate în saci, altele aruncate la voia întâmplării zac de zile în şir în curtea instituţiei, în apropiere aflându-se inclusiv o staţie de autobuz. Autorităţile locale promit că problema se va rezolva cât mai repede posi ...

Bărbaţii suferă de o formă mai gravă de COVID-19

Marți, 05 Mai 2020 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Rata de mortalitate provocată de COVID-19 în rândul bărbaţilor este de două ori mai mare decât cea înregistrată în rândul femeilor, potrivit unui studiu realizat în China, care constată totuşi că ambele sexe au aceleaşi probabilităţi de a lupta cu coronavirusul, relatează EFE, potrivit Agepres. Studiul a fost publicat de revista "Frontiers in Public Health". Cercetarea a analizat diferenţele care există între pacienţii bărbaţi şi femei: concluzia este că bărbaţii de ...
Pagina 72 din 101