Aleea Albinei și fața nevăzută a civilizației

Aleea Albinei și fața nevăzută a civilizației
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Galați, 2026! Ni se spune că trăim într-un oraș occidental, unde civilizația și bunul simț sunt la ele acasă. Ni se spune că trebuie să plătim taxe și impozite mărite, pentru că obrazul subțire cu cheltuială se ține.

Din păcate, însă, realitatea din teritoriu contrazice dur zicerile celor din administrația publică locală. Și o să aduc în discuţie o stradă din minunatul nostru oraș, situată în Zona 0 a urbei, acolo unde taxele și impozitele sunt pe măsură, de categoria A, dar unde te simți ca într-un cătun îndepărtat, rupt de lume și departe de civilizație. Este vorba despre Aleea Albinei, stradă din Galați care face legătura între Carnabel și Grădina Veche. Macadam, noroi de mergi pe stradă în cizme, gropi în asfalt și pe trotuare. Nu este nici pe departe o exagerare, ci doar realitatea pe care o trăiești în acea zonă a orașului.

Surprinsă fiind de felul în care arată în 2026 această stradă, nu am putut să nu mă gândesc, preț de câteva clipe, dacă mă aflu la sat, și nu orice sat (fiindcă, în majoritatea acestora, drumurile s-au reabilitat), ci într-un cătun departe de lume sau în miljocul unei urbe care se vrea civilizată?! Unul dintre locuitorii zonei mi-a povestit că Aleea Albinei este ocolită de taxiuri, curieri şi toți cei ce ar trebui să ajungă aici cu mașina.

„Ajuns în capătul străzii, pe Dr. Carnabel, taximetristul m-a întrebat dacă poate opri cursa acolo, exprimându-și teama de a intra pe Aleea Albinei, motivând că reparațiile pe care ar trebui să le suporte la mașină după un drum printre macadamul cu gropi, ar fi mai scumpe decât banii adunați într-o săptămână de muncă”, a povestit unul dintre proprietarii unei case de pe strada groazei.

Oamenii spun că au făcut diferite petiții către autoritățile locale, în care au prezentat cum arată strada pe care locuiesc, dar nimeni nu le-a dat nici un răspuns.

Este greu de conceput că într-un oraș de secol 21, într-o zonă considerată „buricul târgului”, în vremuri în care laudele despre investițiile făcute sunt la loc de frunte pe paginile rețelelor de socializare, niște oameni, propietari ai unor imobile şi plătitori de taxe, sunt nevoiți să locuiască în fapt ca în Vestul sălbatic, deşi, scriptic, se află în Zona 0.

Știu că Aleea Albinei nu e singura stradă din Galați care arată ca după război, care îți dă senzația de periferie a unui târgşor, nicidecum dintr-un oraş în plină reabilitare. Poate că şi şefii de servicii şi directorii de prin administraţia locală ar trebui să o mai ia la pas prin oraş, să vadă realitatea. Plecând de la ideea că mereu speranța moare ultima, sper că voi avea șansa curând să văd cum un angajat al autorității publice, cu cizme de cauciuc în picioare, se va înnămoli la propriu pe străzile de acest fel din oraș, găsind apoi o soluție pentru asfaltarea lor și pentru a arăta că Galațiul e european nu doar din vorbe, iar autorităților publice locale chiar le pasă de cetățeni și de votul acestora.

Citit 2982 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Ianuarie 2026 00:07

Mai multe din această categorie:

9 comentarii

  • Joi, 29 Ianuarie 2026 00:05
    86.124.200.***
    Va invit pe Aleea Stiintei( care face legatura intre Domneasca si Stiintei) sa vedeti hartoape si care tot in buricul targului se afla( si pe care n-a mangaiat-o niciodata nici o matura de Ecosal).
    0
    4
  • postat de Ionuț per Scorilo
    Miercuri, 28 Ianuarie 2026 21:54
    89.136.237.***
    Ce așteptări putem avea de la un fost șef peste gunoaiele orașului, care se crede edil exemplar și își jecmănește concitadinii cu taxe foarte mari.
    0
    4
  • postat de Popa Oșlobanu
    Miercuri, 28 Ianuarie 2026 21:32
    89.136.237.***
    Cum locuiesc pe această alee, îl rog pe ,,betonel" care se crede mare primar, să facă și el câțiva pași pe pavajul cu piatră de râu, cum erau și drumurile făcute de romani, acum aproape 2000 de ani.
    0
    2
  • postat de Stoica
    Miercuri, 28 Ianuarie 2026 18:51
    95.43.228.***
    Tiglina 2 pe Constructorilor 18(bl C3 C4 G4), dupa daramarea garajelor primaria ne-a lasat in mizerie,mocirla si cu sobolani.Pucheanu a avut interes doar la Gradinita, in rest taxe si mizerie!
    1
    3
  • postat de pinguinu
    Miercuri, 28 Ianuarie 2026 15:29
    92.86.16.***
    Aleea Mimoza a fost asfaltata in anii '50 si este in zona A de impozitare. Acum sunt doar niste petice de asfalt, piatra cubica si pamant batatorit.
    0
    3
  • postat de macarie banu
    Miercuri, 28 Ianuarie 2026 13:38
    89.137.225.***
    S-a vrut conservarea parfumului de targ vechi al Galatiului dar de cand s-au scumpit drogurile,amantele si amantii au crescut si taxele,impozitele si alte alea.Nu ne mai trebe parfum.Merge si asa!cica
    1
    6
  • postat de IULIAN
    Miercuri, 28 Ianuarie 2026 03:24
    89.137.30.***
    Să vedeți ce frumos sunt asfaltate din bani europeni străzile și trotuarele unde au baștanii căsuțe...pe străzile reprezentative e paragină, o rușine.
    6
    20
  • postat de MM, acum să fim serioși. Ar ieși psd de la guvernare, dar, mai stii ce-i trece prin cap lui Bolo și ND?
    Miercuri, 28 Ianuarie 2026 01:20
    86.124.200.***
    Numiri de șefi la servicii și justiție,reorganizarea UAT-rilor,parlamentari max 300,alegeri în 2 tur
    Păi nu-i mai bine ca,până la rotativă să tragi frâna și să faci opoziție din interiorul guvernării?
    4
    17
  • postat de MM, Păi,nu ați văzut intervenția telefonică de ieri a-lu’ nea pucheanu,de la b1tv, cu privire la declarațiile lui Bolojan privind un guvern minoritar fără psd?
    Miercuri, 28 Ianuarie 2026 00:52
    86.124.200.***
    Vorbea cu o așa flegmă și un tupeu mizerabil,de spuneai că-i primarele vreo unei capitale europene din vest.”Fără psd,sub nicio formă nu se poate guverna!” By nea pucheanu.
    7
    34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.